Adina Apostol, victimă în Colectiv, victimă în Piața Victoriei. Ea acuză agresivitatea jandarmilor. „Am inhalat foarte multe gaze, mi s-au inflamat anumite părți ale grefelor”

13 august 2018, 11:16

„Ni se pare că acțiunea jandarmilor din data de 10 august a fost una foarte agresivă față de protestatarii liniștiți, care nu au făcut nimic și nu au făcut absolut nimic ca să înlăture grupurile de suporteri care îi deranjau, care erau, apropo, lângă ei, în față”, acuză Adina.

„Ei aruncau cu gaze lacrimogene în spate, unde erau protestatari liniștiți, cu copii și câini”, a precizat tânăra.

Adina Apostol a indicat că a fost de mai multe ori prinsă în norul de gaze lacrimogene – de la ora 20.15, de când a ajuns în piață, până în jurul orei 23.15 – 23.30.

„Au dat încontinuu, cred că din sfert în sfert de oră, 20 de minute, ceva de genul ăsta. Și după ora 23.00 și ceva, nu mai știu exact cât era, probabil era 23.15, au dat încontinuu și nu noi unde fugeam, ei acolo veneau. Veneau după noi și  aruncau în continuare. Deci nu aveai unde să fugi, nu aveai unde să scapi„, a povestit Adina.

La protest era însoțită de mama ei.

„La un moment dat, împreună cu mama mea, nu mai vedeam și nu mai puteam să respirăm. Am mers pe bâjbâite după ceilalți protestatari, să ne călcăm în picioare. Probabil asta a fost ideea lor, pentru că ne împingeau cu scuturile atât de violent și atât de repede, încât noi, fiind foarte mulți, nu aveam unde să ne retragem și când să ne retragem„.

Adina a explicat că nu a știut semnificația semnalelor luminoase la care s-a referit Jandarmeria în conferința de presă și nici nu a știut că au fost trase de forțele de ordine.

N-am făcut armata, trebuiau să ne informeze poate dinainte, poate la televizor, știau ce proteste vor avea loc„, acuză ea.

Ea a confirmat că a mai fost și la alte proteste, și în România, și în Belgia. De fiecare dată când au existat persoane violente, forțele de ordine au știut să le izoleze.

Acum a venit special în țară pentru protest.

Se va întoarce în Belgia pentru tratamentele pe care le mai are de făcut, la aproape 3 ani de la Colectiv.

Tocmai pentru asta am ieșit ca să protestez, pentru că eu și ceilalți ca mine avem cel mai mult de suferit de pe urma a ce ne fac cei de la putere„, a declarat tânăra. „Eu una cred că s-a făcut o mediatizare foarte mare acestui protest și s-au speriat și au vrut să ne înlăture cât mai, nu știu, cât mai mult posibil”, încearcă ea să explice intervenția agresivă a jandarmilor.

Adina Apostol a spus că va continua să protesteze ori de câte ori va avea ocazia.

Ea a povestit anul trecut, la TVR, calvarul prin care a trecut după Colectiv. „Încerc să fiu bine”, spunea atunci. Mergea frecvent în clinicile din Belgia. Nu mai știa numărul operaţiilor suferite şi nici câte o mai aşteptau.

A dus o luptă dureroasă, cu lacrimi şi momente în care ar fi vrut să renunţe.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă