Adeverințe de "neagresiune sexuală". Toți angajații care lucrează cu copii au nevoie de adeverințe de la poliție. Un registru va conţine datele persoanelor condamnate pentru infracțiuni de natură sexuală

Sute de mii de români vor fi obligați prin lege să prezinte o adeverință din care să reiasă că nu sunt agresori sexual. Profesorii, medicii, dar și alte categorii profesionale care lucrează cu minorii sunt vizați de această măsură. Legea a stârnit însă multe controverse. Psihologii avertizează că pedofilii nu vor fi opriți de o adeverință, pentru că ei suferă de o boală psihică. Sindicaliștii din poliție atrag atenția că eliberarea unui număr atat de mare de adeverințe e imposibilă fără suplimentarea personalului.

23 Iulie 2019, 22:02 |
Adeverințe de ”neagresiune sexuală”
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Printre cei vizați de această lege sunt profesorii, adică peste 200 de mii de oameni.

Potrivit legii, ei trebuie să ceară de la poliție eliberarea unui certificat din care să reiasă că nu sunt vinovați de agresiuni sexuale.

Profesorii  trebuie să meargă în septembrie cu documentul la directorul instituției.

Bogdan Lucian este profesor de sport de 15 ani. Legea i se pare bună pe de o parte, pentru că a auzit și de colegi care au avut un comportament deviant,  dar crede că e și multă birocrație.

Un registru va conţine datele persoanelor condamnate pentru infracțiuni de natură sexuală. Acesta va fi gestionat de polițiști, care au responsabilitatea de a verifica periodic persoanele înscrise în registru.

Din datele Ministerului de Interne, în România, 3 femei sunt violate zilnic, iar un minor este abuzat sexual.

Rata de recidivă pentru persoanele condamnate în astfel de cazuri este de 70%.

Registrul trebuie să devină funcțional până la 1 ianuarie 2020, timp în care lipsa certificatului va fi suplinită prin adeverințe, care vor fi emise, începând de joi, de aceiași polițiști care eliberează și cazierul judiciar.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 14°C
IASI 10°C 13°C
CLUJ 8°C 8°C
CONSTANTA 14°C 15°C
CRAIOVA 6°C 11°C
BRASOV 10°C 11°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI