„Adevăratul înţeles al pandemiei este că, online, nimeni nu mai simte mirosul de pufuleţi. Şi apoi am fost concediat”. Actorii de pe Broadway, fericiți că se întorc în sălile de spectacol

6 mai 2021, 14:40

Luminile de pe Broadway se vor reaprinde din nou odată cu stagiunea de toamnă.

Într-un mesaj pe Twitter, guvernatorul statului a anunțat că, din septembrie, teatrele se redeschid la 100% capacitate, iar de astăzi se pot deja cumpăra bilete.

În New York s-au relaxat condițiile de viață, dar teatrele au nevoie de aceste luni pentru a pregăti spectacolele.

Închise în martie anul trecut, teatrele au funcționat extrem de puțin în pandemie și cu un număr infim de spectatori.

Ocazional, actorii au organizat mici reprezentații în aer liber și, la fel ca și în alte locuri, unele piese s-au mutat pe internet.

Nathan Lane, actor: Adevăratul înţeles al pandemiei este că, online, nimeni nu mai simte mirosul de pufuleţi. Şi apoi am fost concediat, trimis în ‘şomaj tehnic’. Şomajul tehnic e noul fel de a spune ‘te iubesc’, dar nu mai sunt îndrăgostit de tine. Simţiţi diferenţa?„.

Unele montări nu au rezistat pandemiei și nu vor mai reveni, cum este cazul musicalurilor „Frozen” sau „Mean Girls”.

31 de spectacole de pe Broadway erau în producție când a venit carantina, iar acum producătorii speră să fie gata în septembrie.

Teatrele de pe Broadway sunt una dintre principalele atracții ale New York-ului și mai mult de 60% din spectatori sunt turiști străini sau americani care nu locuiesc în oraș.

Anual, se vând aproape 15 milioane de bilete, iar încasările se apropie de 2 miliarde de dolari.

Redeschiderea teatrelor va fi punctul culminant al relaxărilor începute săptămâna trecută, când locuitorii au revenit în restaurante și în baruri la interior.

De la 1 iulie, primarul metropolei vrea să ridice aproape toate restricțiile.

Rata infectărilor la New York este la jumătate comparativ cu luna aprilie, iar numărul spitalizărilor a scăzut cu 40%.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite