Aderarea Finlandei şi Suediei la NATO: Erdogan va discuta sâmbătă cu Stoltenberg

Jens Stoltenberg si Recep Tayyip Erdoğan
Jens Stoltenberg si Recep Tayyip Erdoğan
20 mai 2022, 16:57

„Am discutat astăzi cu premierul olandez (Mark Rutte). Responsabilii din Regatului Unit şi Finlanda au cerut de asemenea o convorbire prevăzută pentru mâine (sâmbătă). Şi după aceea vom discuta cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg”, a declarat Erdogan.

„Vom continua diplomaţia telefonică”, a dat asigurări şeful statului turc, reiterându-şi ostilitatea faţă de aderarea ţărilor care adăpostesc „terorişti”. „Nu putem spune DA” Suediei şi Finlandei, a repetat Erdogan, care a făcut această declaraţie la ieşirea de la rugăciunea de vineri.

Este chiar momentul în care şi-a anunţat săptămâna trecută ostilitatea faţă de aderarea celor două ţări, pe care le-a acuzat că susţin organizaţiile teroriste kurde PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan) şi YPG (Unităţile de protecţie populare), aripa armată a Partidului unii democratice kurde din Siria, susţinută de SUA în lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic.

Stoltenberg a dat asigurări joi că NATO vrea să răspundă „îngrijorărilor” Turciei pentru a găsi „un acord pentru a merge înainte”, iar preşedintele finlandez Sauli Niinisto s-a declarat „gata să discute”, condamnând în acelaşi timp „terorismul sub toate formele sale”.

„Occidentalii consideră PKK organizaţie teroristă, dar de ce nu se întâmplă la fel cu YPG? Şi ei formează o organizaţie teroristă”, a spus preşedintele turc.

El le reproşează ţărilor nordice că au primit numeroşi membri ai PKK, între care circa 30 a căror extrădare a fost solicitată în van de Turcia la Stockholm.

„Avem toate documentele şi informaţiile privind aceste organizaţii teroriste. Victimele suntem noi. Dacă NATO, care este o organizaţie teroristă, se îngrijorează din cauza terorismului, ea nu ar trebui să le permită să adere”, a insistat Erdogan.

Pe lângă chestiunea „teroriştilor”, Turcia le reproşează de asemenea Suediei şi Finlandei că au suspendat vânzările de arme către Turcia din 2019, drept represalii faţă de operaţiunea turcă din nordul Siriei.

După ce cele două ţări au evocat la începutul săptămânii trimiterea de delegaţii diplomatice la Ankara, Recep Tayyip Erdogan le-a sfătuit să nu mai facă deplasarea. „Vor să vină pentru a ne convinge? Să nu se mai obosească!”, a afirmat el.

sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă