Adăpost secret pentru femeile abuzate, în Timiș. Victimele au parte de cazare gratuită și beneficiază de îngrijire de specialitate. „Ne ajutam acolo între noi, suntem ca o a doua familie”

2 martie 2023, 20:56

Peste 100 de femei din județul Timiș au apelat anul trecut la specialiștii de la Direcția Județeană de Asistență Socială după ce au fost agresate și abuzate de partenerii lor.

Una dintre femeile de la centru, redenumită Maria, pentru a-i proteja identitatea, se numără printre acestea. Este dintr-o localitate de lângă Timișoara și are doi copii minori, din care unul diagnosticat cu probleme severe de sănătate. De aceea, timp de aproape 7 ani, spune femeia, soțul a abuzat-o fizic și mai ales emoțional.

”Copilul. De acolo se pleca. Eu îi luam apărarea, singura din familie și, la rândul meu, și eu îmi auzeam vorbe. S-a ajuns și la abuzul fizic”, spune Maria.

„Ioana” este o altă victimă, care a găsit sprijinul de care avea mare nevoie, la centru. Are 26 de ani, este din județul Timiș, și are doi copii de 5 și 7 ani.

”Cu fostul am stat aproape 11 ani și în ultimul timp erau numai nemulțumiri. Mă și bătea, mă dădea afară din casă. Violențele se petreceau în casă, de fata cu copiii”, mărturisește ea.

În centrul de protecție, femeile abuzate au parte de masă și cazare gratuită. Totodată, beneficiază de consiliere psihologică, juridică și vocațională. Poate, cel mai important, în momentul în care mamele sunt la serviciu, copiii sunt supravegheați și îngrijiți de personalul de specialitate.

”Dacă știam de acest centru, probabil aș fi făcut mai devreme. Teama a fost că mă duc cu doi copii în stradă”, mărturisește Maria.

”E bine, ne ajutam acolo între noi, suntem ca o a doua familie”, susține Ioana.

Centrul de protecție are acum 6 locuri și e mare nevoie de o extindere a lui.

”Vorbim despre trei camere, care trebuie mobilate și care vor fi cea de-a doua casă pentru femei și copiii lor”, a spus Smaranda Marcu, purtător de cuvânt DGASPC Timiș.

Centrul de protecție a fost deschis în 2020. De atunci, au beneficiat de serviciile lui aproape 300 de femei care au avut curajul să facă pasul spre libertate și să spună „STOP” violenței.

În caz de urgenţă, apelaţi numărul Telverde destinat victimelor violenţei domestice » 0800 500 333.

”Să aibă mult curaj și să facă acest pas pentru că e necesar. E pentru binele lor și pentru binele copiilor. N-o să fie fericiți într-un mediu agresiv”, le transmite Maria altor victime ale abuzului.


Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite