Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Acuzaţiile aduse lui Victor Ponta, în presa internaţională

Vizibilitate maximă pentru premierul Victor Ponta în presa internaţională după prezenţa sa la sediul DNA. Agenţiile Reuters şi France Presse au difuzat ample comentarii legate de acuzaţiile de corupţie ce îi sunt aduse de procurori. Se vorbeşte în acelaşi timp despre o nouă lovitură de imagine la adresa României, dar şi despre faptul că premierul român a refuzat să răspundă la întrebările anchetatorilor. Evoluţiile politice de la Bucureşti au fost prezentate şi de principalul canal european, Euronews.

13 Iulie 2015, 15:20 (actualizat 13 Iulie 2015, 20:41) |

ACTUALIZARE 20.10 Premierul român Victor Ponta a fost pus sub acuzare într-o anchetă penală pentru fals, evaziune fiscală şi spălare de bani. Mai multe bunuri care îi aparţin au fost puse temporar sub sechestru.

Aşa a sintetizat Euronews informaţiile legate de situaţia sefului guvernului român.

Se precizează totodată că investigaţia procurorilor a fost declanşată luna trecută şi vizează fapte petrecute în perioada în care Ponta era avocat, înainte să devină premier. Jurnaliştii de la Euronews l-au botezat pe premier Victor Monta, pe contul de Twitter. Au revenit cu rectificarea în scurt timp şi au prezentat scuze.

Acuzaţii de corupţie la adresa premierului român - titrează BBC, care aminteşte şi de sechestrul pus asupra averii.

Şi The Guardian relatează despre situaţia de la Bucureşti. Premierul român , care se recuperează după o operaţie la genunchi, a venit în cârje la sediul DNA, unde a fost anchetat. El a demisionat din funcţia de presedinte al partidului de guvernământ, spunând că vrea să-şi demonstreze nevinovăţia, mai scrie ziarul britanic.

Agenţiile Reuters şi France Presse au comentat pe larg evoluţiile de la Bucureşti , inclusiv prin materiale video în care apare Victor Ponta în cârje, intrând şi ieşind de la DNA.

Prima situaţie de acest tip pentru un premier român în funcţie. Victor Ponta, acuzat de corupţie, se agaţă de putere - este titlul analizei agenţiei franceze, care notează dincolo de acuzaţiile aduse de procurori solicitările de demisie venite din partea preşedintelui Iohannis şi a opoziţiei de dreapta la adresa premierului.

ACTUALIZARE 14.09 Acuzaţii de corupţie la adresa lui Victor Ponta - titrează BBC. Este amintit faptul că premierul român este cercetat pentru fraudă, evaziune şi spălare de bani, în cazul unor fapte ce vizează activitatea sa de avocat, înainte să devină prim ministru. BBC precizează şi faptul că o parte din averea să este sub sechestru.

Şi The Guardian relatează despre situaţia de la Bucureşti. Premierul român, care se recuperează după o operaţie la genunchi, a venit în cîrje la sediul DNA, unde a fost anchetat. El a demisionat din funcţia de preşedinte al partidului de guvernământ, spunând că vrea să-şi demonstreze nevinovăţia, mai scrie ziarul britanic.

ABC News remarcă faptul că Victor Ponta este primul premier român în funcţie pus sub acuzare şi care are bunuri sub sechestru.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 12°C 12°C
IASI 9°C 13°C
CLUJ 6°C 9°C
CONSTANTA 8°C 10°C
CRAIOVA 10°C 14°C
BRASOV 5°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 22 Februarie 2020, 06:08
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 21-02-2020
Deschidere: 10144.16
Maxim: 10175.27
Mimim: 10091.16
Variatie: -0.46%
BRD
16.36
0.12%
FP
1.37
0%
TLV
2.57
0.19%
SNG
35.05
1.69%
SNP
0.42
0.95%
TRP
0.34
0.29%
SIF4
0.93
0%
SIF3
0.45
0.44%
SIF5
2.73
0.37%
RMAH
0.50
0%
ARHIVĂ ȘTIRI