Acuzaţii de malpraxis la maternitatea din Brăila. Un nou-născut a fost trimis acasă cu o malformaţie la inimă nediagnosticată

28 august 2019, 20:45

„Am simțit că este ceva în neregulă și dacă mă luăm după ei, copilul meu îmi murea în brațe acasă”, spune Aura, mama copilului.

Aura este mama unui băiețel de nici două luni, născut cu o malformație rară a inimii. Practic aorta îi este îngustată și nu poate pompa suficient sânge către organele vitale, care ajung să cedeze pe rând.

Problema copilului nu a fost depistată nici în timpul sarcinii, nici la naștere. Părinții spun că medicii din maternitatea Brăila, acolo unde copilul s-a născut, i-au trimis acasă fără un control amănunțit.

Conducerea maternității se apară și spune că astfel de malformații sunt greu de diagnosticat la naștere.

„Este un un diagnostic destul de sensibil care se pune în proporție de 65 la sută intrauterin și nu poate fi depistat la naștere, decât undeva în jur de 2-3 săptămâni în prezența unor complicații”, spune directorul medical al Spitalului de UrgenţăBrăila, Alina Neacşu.

De la Brăila, copilul a ajuns la spitalul de pediatrie din Galați. Nici aici, medicii nu i-au pus un diagnostic clar, așa că familia a cerut tranferul lui în Capitală.

În acest moment, copilul este internat în secția de terapie intensivă a spitalului Marie Curie din Capitală, unde a fost deja operat pe cord. El mai are însă nevoie de o a doua operație pe cord, care este programată la jumătatea lunii septembrie.

Medicii de la spitalul Marie Curie spun că una dintre problemele majore, în astfel de cazuri, este gradul de pregătire a personalului medical.

Părinții spun că în perioada următoare vor face o plângere la Colegiul Medicilor și vor da în judecată spitalul în care copilul s-a născut.

 

 

 

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite