Acuzații grave la adresa medicilor de la spitalul din Vaslui. Un jurnalist din oraș spune că a fost internat pentru că avea dureri mari de cap, iar medicul care l-a consultat a dat ordin să fie legat de pat și să i se dea tratament pentru boli psihice. Ulterior, bărbatul a fost confirmat cu meningită la un spital din Iași.
Bărbatul se plânge că, în loc să afle cauza durerilor mari de cap pe care le avea, medicii de la Vaslui s-au grăbit să îi pună un diagnostic și anume că are probleme psihice.
Conducerea spitalului Vaslui spune că bărbatul a fost internat pe secția de Neurologie și nu la Psihiatrie. Iar tomografia nu arata nicio modificare. În plus, meningita este o infecție care atacă sistemul nervos central și poate da anumite simptome specifice bolilor psihice.
Familia bărbatului s-a revoltat când a auzit că acesta a fost sedat și legat și a cerut externarea.
De la Spitalul din Vaslui, bărbatul a mers la Neurochirurgie la Iași. După o puncție lombară, i s-a pus diagnosticul de meningită virală.
Polițiștii s-au autosesizat în acest caz și fac verificări.