Acuzații de rele tratamente aplicate copiilor la o creșă din Alba Iulia. Sunt vizate o educatoare și o îngrijitoare

O educatoare şi o îngrijitoare de la o creşă din municipiul Alba Iulia sunt acuzate de părinţii unor copii că ar fi avut un comportament agresiv la adresa minorilor, atât fizic, cât şi verbal, fiind depuse în acest sens plângeri la Poliţie, care a deschis un dosar penal.

12 August 2019, 11:37 (actualizat 12 August 2019, 11:40) |
Copii la gradinita. Arhivă / FOTO: prinbrasov.com

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, Luminiţa Prodan, a declarat luni,  potrivit Agerpres, că la Poliţia municipiului Alba Iulia au fost înregistrate două sesizări din partea unor părinţi, care au avut reclamaţii la adresa a două persoane, o educatoare şi o îngrijitoare.

"În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că ar putea fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului. Plângerile au fost conexate şi s-a deschis un dosar penal. Verificările se efectuează, deocamdată, cu privire la faptă", a afirmat Luminiţa Prodan.

Şi Primăria municipiului Alba Iulia, în administrarea căreia se află creşa, a declanşat o procedură administrativă în acest caz, fiind sesizată Comisia de disciplină.

O educatoare şi o îngrijitoare sunt acuzate de părinţi că ar fi avut un limbaj neadecvat şi un comportament similar la adresa copiilor.

Cele două au fost înregistrate audio, mama unuia dintre copii amplasând în ghiozdanul acestuia un microfon după ce a sesizat o schimbare în comportamentul băieţelului.

"Nu te mai suport deloc, nesimţitule", "Eşti o puturoasă", "De te ridici de pe saltea, te mănânc", "Când te-ai ridicat, cum te-am rezolvat", "Urâtul naibii", "Prostule", "Măgarul naibii", "Zăpăcitule", "Lasă piciorul jos, că o capeţi" sunt câteva dintre insultele care se aud pe înregistrare. Copiii au fost şi bruscaţi, auzindu-se cum plâng, iar drept pedeapsă unii ar fi fost ţinuţi în baie.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 17°C
IASI 15°C 15°C
CLUJ 14°C 13°C
CONSTANTA 14°C 15°C
CRAIOVA 15°C 18°C
BRASOV 12°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI