Acuzații la Spitalul Județean Timișoara: un pacient a murit după ce a fost operat de un medic „voluntar”, nu de șeful Clinicii de chirurgie vasculară, cum era trecut în acte

21 martie 2019, 19:22

Totul s-a întâmplat în luna februarie.

Un bărbat de 67 de ani a fost internat în Clinica de chirurgie vasculară a Spitalului județean Timișoara și operat la piciorul stâng.

Au urmat alte două intervenții chirurgicale, iar în scurt timp pacientul a murit.

Conducerea spitalului a fost sesizată de fiul pacientului, care susține că, deși ultima operație trebuia făcută de șeful Clinicii de chirurgie vasculară, în realitate intervenția a fost făcută de un alt medic.

Marius Craina, directorul Spitalului județean Timișoara: „Este un medic care efectuează gărzi la noi în spital, este un medic care am înțeles că acuma participă la un concurs pentru ocuparea unui post pe care l-am scos pe secția de chirugie vasculară. Este un medic care și-a desfășurat rezidențiatul pe perioada lui în secția noastră de chirurgie vasculară„.

Șeful Clinicii de chirurgie vasculară, doctorul Mihai Ionac, și medicul voluntar în spital susțin că au fost împreună în sala de operații.

Mihai Ionac, șeful Clinicii de chirurgie vasculară din Spitalul județean Timișoara: Acest voluntar este un medic specialist care are contract de gărzi cu spitalul. În ziua aceea era de gardă și opera un pacient internat în urgență, împreună cu mine (…) Mă întreb, aparținătorul era în sală și a văzut lucrurile astea? Eu îi înțeleg durerea„.

Ștefana Deznan, medic chirurgie vasculară: „Eu eram de gardă în ziua respectivă, am fost solicitată să particip la operație„.

Întrebată dacă era voluntar la acel moment, Ștefana Deznan a subliniat că avea cererea făcută,  dar actele erau în pregătire.

Conducerea spitalului face o anchetă internă pentru a stabili ce s-a întâmplat exact.

Sorina Pintea, ministrul Sănătății: Avem și ancheta internă a spitalului care a scos în evidență faptul că pacientul nu a fost operat de medicul care figura pe programul operator, de altfel medicul care l-a operat avea un angajament pe contract de gărzi cu spitalul, ceea ce înseamnă că la ora la care operația s-a efectuat acel medic nu avea ce să caute în spital„.

Plângerea fiului pacientului a fost trimisă mai departe, la Poliție și la Parchet.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite