Acuzații grave la un spital din Alba Iulia. Bebeluș mort la două zile de la naştere, după ce medicul ar fi refuzat să opereze mama

Acuzaţii grave la adresa unui medic de la Spitalul din Alba Iulia, după ce un bebeluş a murit la scurt timp de la naştere. Familia îl acuză pe doctor că a aşteptat prea mult ca femeia să nască natural. Şi când, într-un final, i-a făcut cezariana, a fost prea târziu pentru copil. Bebeluşul, aflat în stare foarte gravă, a fost transferat la un Spital din Oradea, dar nu a mai putut fi salvat.

17 August 2020, 11:37 (actualizat 17 August 2020, 20:52) Știrile TVR |
Bebeluș mort, familia acuză medicul
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Femeia de 42 de ani a ajuns joi noapte la spitalul din Alba Iulia cu ambulanța. Trebuia să nască și era nerăbdătoare, mai ales că avea să aducă pe lume primul ei copil. Rezultatele analizelor au fost bune. Și nimic nu anunță tragedia care a urmat. Medicii au așteptat potrivit protocolului, spun ei, ca viitoarea mama să nască natural. Au trecut multe ore fară să se întâmple nimic. Familia îl acuză pe medicul care s-a ocupat de pacientă că a așteptat prea mult și nu a operat-o la timp.

Medicul acuzat de familie spune că a respectat toate protocoalele și că nu a existat nicio contraindicație ca" femeia să nască natural. Doctorul a precizat că pacienta a fost văzută de mai mulți medici. Iar copilul a fost monitorizat la câteva ore, așa cum se face de obicei.

“Toate analizele erau bune și femeia era bine, dar la un moment dat a avut loc un infarct placentar. Atunci au operat-o de urgență, a decurs bine operația, dar ori a fost infarct placentar ori moarte subită. Se mai întâmplă”, spune Cristian Țibea, medic ginecolog la Spitalul de Urgenţă Alba Iulia.

Copilul a fost adus pe lume, dar într-o stare foarte gravă. Și de data aceasta, familia spune că numai la intervenția altui medic nou-născutul a fost trimis la un spital din Oradea.

Medicii din Oradea l-au numit pe micuț Victor. Și au făcut tot posibilul să-l salveze. Însă bebelușul a murit după două zile de la naștere. Familia e decis să-l dea în judecată pe medicul ginecolog. Deocamdată, raportul legiștilor nu a fost trimis spitalului din Alba Iulia și nu se știe cauza morții copilului.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 3°C
IASI 3°C 2°C
CLUJ 1°C 0°C
CONSTANTA 7°C 4°C
CRAIOVA 6°C 6°C
BRASOV -1°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI