Acuzaţii grave pentru cadrele medicale de la Spitalul Municipal din Roman. Rudele unei femei de 85 de ani susţin că a fost agresată în unitatea medicală, în timp ce i se făceau investigaţii. Ea s-a întos acasă plină de zgârieturi şi vânătăi pe tot corpul. Conducerea spitalului neagă acuzaţiile, însă rudele femeii au depus o plângere la Parchet.
Fiica femeii spune că totul s-ar fi întâmplat pe 25 februarie, când mama ei, în vârstă de 85 de ani, s-a simțit rău, iar rudele au dus-o la Spitalul Municipal din Roman. Cadrele medicale au preluat pacienta, dar nu au permis accesul membrilor familiei, deși bătrână avea nevoie de însoțitor.
Femeia are afecțiuni grave și a suferit și câteva accidente cardio-vasculare, așa că îi este greu să vorbească. Abia după câteva ore fiica pacientei a reușit să între în spital unde a găsit-o pe mama ei nesupravegheată. Iar când au ajuns acasă, a observat pe corpul femeii numeroase vânătăi.
Familia presupune că octogenara ar fi fost victima unei agresiuni fizice sau chiar sexuale.
Conducerea spitalului din Roman a declanșat o anchetă internă și a ajuns la concluzia că bătrână nu a fost agresată. Iar vânătăile ar fi fost provocate de medicamentele pe care le lua.
Rudele pacientei au depus plângeri la Parchet și la Colegiul Medicilor.
Bătrână a fost supusă unor investigații suplimentare, iar familia a obținut un certificat medico-legal. Polițiștii trebuie să stabilească acum ce s-a întâmplat.