Actrița Melissa McCarthy a adus 30 de sendvişuri la gala Globurilor de Aur pentru a hrăni actorii flămânzi

Actrița Melissa McCharty a adus senvișuri la Gala Globurilor de Aur
Actrița Melissa McCharty a adus senvișuri la Gala Globurilor de Aur
7 ianuarie 2019, 12:00

Aşa cum se întâmplă adesea la galele cu premii, cina a fost servită în timp ce numeroase celebrităţi se aflau încă pe covorul roşu, pentru a evita crearea unui vacarm suplimentar, aşa că vedeta din „Can You Ever Forgive Me?” s-a decis să ia problema în propriile mâini şi să vină cu o soluţie.

„Le-am oferit tuturor”, a declarat pentru revista Variety McCarthy, nominalizată la premiul pentru cea mai bună actriţă într-o dramă. „Anul viitor, vin cu hotdogi”, a avertizat simpatica actriță.

Olivia Colman a ţinut să-i mulţumească colegei sale pentru acest gest,  în timpul discursului de acceptare a premiului pentru cea mai bună actriţă într-un musical sau comedie, strigând de pe scenă: „Mulţumesc pentru sandvişuri!”.

La rândul său, Jessica Chastain a lăudat iniţiativa lui McCarthy şi s-a declarat curioasă să afle cum a reuşit aceasta să strecoare sendvişurile la gală. „Este o idee bună pentru că atunci când intri în sală cina a fost deja servită şi eşti întotdeauna flămând”, a precizat ea.

O imagine cu savuroasele gustări – oferită revistei Variety – pare să indice că acestea ar proveni de la restaurantul Joan’s on Third, unde un sendviş costă circa 8 dolari.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite