Actorul Ștefan Iordache este comemorat la Teatrul Național din București, la 10 ani de la dispariție

Acum 10 ani, Ștefan Iordache murea într-un spital din Viena. Un an și jumătate mai târziu îl urma soția, teatrologul Mihaela Tonitza Iordache, cum îi promisese într-un sfâşietor mesaj de adio, la înmormântare: „Ne întâlnim curând. Ştefane, aşteaptă-mă! Fără tine n-am niciun rost.”

Ștefan Iordache era un om cu o inimă caldă și cu un cap rece, spun cei care l-au cunoscut. Timid și solitar, riguros în munca lui, cu o carieră de 5 decenii fără eșecuri.

În escapadele bahice, era un „crai de Curtea Veche”, spune criticul Ludmila Patlanjoglu, cea care i-a surprins viața în cartea „Regele scamator”: „Alcoolul îl elibera, nu-l îmbăta. Tot ce era mai bun în el aduna pentru scenă. Bunica i-a intuit in copilarie talentul când i-a spus : „Bre, muică, tu scamatoriu o să te faci!”

Richard al III- lea, Hamlet, Rică Venturiano, Cațavencu sunt roluri în care Ștefan Iordache e de neuitat și greu de depășit. A fost actor-fetiş, în teatru, pentru Cătălina Buzoianu, în film – pentru Dan Piţa şi Şerban Marinescu. A însemnat o răscruce artistică pentru Silviu Purcărete şi Dinu Cernescu.

Ștefan Iordache a jucat în peste 40 de filme, Mitică în „De ce trag clopotele” sau Victor Petrini în „Cel mai iubit dintre pământeni” sunt printre interpretările lui cele mai cunoscute.

Câteva versuri care-i aparţin vorbesc despre ce-a însemnat pentru Ștefan Iordache actoria: „Sunt conştient că noi, actorii,/trebuie să plătim pentru acest joc permanent/ de-a viaţa şi de-a moartea./ Este ceva deasupra noastră./ Cred că Dumnezeu este în noi, în oameni./ Deci poate fi şi în mine.”