Actorii Teatrului Dramatic din Galați au donat sânge de Ziua Mondială a Teatrului

Au coborât de pe scenă pentru câteva ore și au donat sânge pentru cei care au atâta nevoie de el. Actorii Teatrului Dramatic din Galați au sărbătorit într-un mod inedit Ziua Mondială a Teatrului - la Centrul Regional de Transfuzii.

27 Martie 2019, 20:01 |
Actori donatori, de Ziua Mondială a Teatrului
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Ciprian Brașoveanu a împlinit de curând 35 de ani. Joacă de mai bine de un deceniu pe scena teatrului din Galați și a intepretat zeci de roluri, în drame ori comedii. Însă crede cu tărie că cel mai important rol este să doneze sânge celor aflați în suferință. Are cea mai rară grupă, zero, RH negativ.

Și alți colegi și-au învins teama de ac și au făcut o faptă bună. Elena Ghinea a fost pentru prima oară în centrul de transfuzii.

Actorii au vrut astfel să îi ajute pe gălățenii în fața cărora joacă zi de zi.

În Capitală, Teatrul Odeon a deschis larg porțile, invitându-și spectatorii într-o călătorie memorabilă, în universul magic din spatele cortinei. Publicul a avut ocazia să descopere decorul spectacolelor, luminile, recuzita şi chiar să exploreze catacombele de sub scena principală.

Ziua Mondială a Teatrului a fost sărbătorită în mai multe instituții culturale din țară.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 1°C 2°C
IASI 3°C 2°C
CLUJ 3°C 2°C
CONSTANTA 5°C 3°C
CRAIOVA 4°C 2°C
BRASOV 0°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI