Activist de mediu atacat cu pietre, în Bucovina. Ministrul de Interne face anchetă

Hoti de lemne
Hoti de lemne
10 decembrie 2020, 11:44

Ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a dispus măsuri prompte în cazul unei agresiuni prezentată pe o rețea de socializare de o persoană care susținea că ar avea drept cauză identificarea și diseminarea unor cazuri de furt de material lemnos, respectiv s-a dispus trimiterea, de urgență, în județul Suceava, a unei echipe mixte de specialiști din cadrul Direcției Control Intern și Direcției de Ordine Publică, ale Poliției Române, pentru a verifica cele sesizate, anunță Ministerul Afacerilot Interne.

„Ministrul Ion Marcel Vela condamnă ferm astfel de fapte și reiterează faptul că prevenirea și combaterea furturilor de material lemnos ca și a despăduririlor abuzive constituie priorități ale mandatului său”, transmite MAI.

Potrivit sursei citate, în situația în care, urmarea a controlului efectuat de structurile Poliției Române, vor fi identificate disfuncționalități în activitatea structurilor Ministerului Afacerilor Interne, „vinovații vor fi prompt sancționați”.

„Neprofesionalismul, lipsa de implicare, pasivitatea în situații de acest gen sunt incompatibile cu statutul de cadru al Ministerului Afacerilor Interne, structură în care am promovat integritatea, meritocrația și profesionalismul”, spune ministrul Ion Marcel Vela.

Activistul civic pentru stoparea tăierii abuzive a pădurilor din Bucovina Daniel Bodnar a povestit, miercuri seară, într-un live pe Facebook în care a izbucnit în plâns, cum a fost atacat și umplut de sânge de „mafia lemnului”, iar geamurile mașinii la volanul căreia se afla i-au fost sparte cu pietre.

„Noi, câțiva oameni, am făcut ce nu au făcut autoritățile niciodată. Ne sunt sparte toate mașinile. S-a ajuns prea dreptate. Sunt lacrimi de furie! Am trimis atâtea sesizări. Am trimis și domnului Vela. Am făcut și la domnul Alexe. Am făcut peste tot sesizări. Și totul în zadar…Am refuzat orice oferă a partidelor politice de a candida acum la parlamentare. Și puteam să fiu azi deputat. Dar am zis nu, eu vreau să fac mai mult pentru țara mea. Să rămână ceva în urma mea. Îmi iubesc țara. Tot ce fac, fac pentru că simt pentru țara mea. (…) ajungem în situația în care să fim nenorociți. Au spart geamurile la casa socrilor mei. Mi-au spart BMW-ul. Acum și bus-ul ăsta cu care trebuia să duc ceva materiale. Eu am fost ferm convins că se poate colabora cu autoritățile. Dar nu se mai poate. Dar nici nu vrem să renunțăm la lupta cu acești nenorociți care distrug pădurile României. Vreau să fac ceva. Domnule Vela, uitați-vă pe email la cabinet să vedeți sesizare și din partea mea. Trimiteți, omule bun, Corpul de Control. Luați noi decizii aici, în Bucovina. Ne omoară ăștia”, povestea Daniel Bodnar.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite