Acţiunea prin care Laura Codruţa Kovesi a atacat la CEDO decizia de revocare din fruntea DNA a fost admisă

29 ianuarie 2019, 22:56

Dacă se vor identifica probleme, va fi transmis un set de întrebări pentru Guvernul de la Bucureşti, iar după primirea răspunsurilor, fosta şefă a DNA va avea un termen pentru a formula apărarea şi a cere eventuale despăgubiri.

Laura Codruţa Kovesi a reclamat în decembrie 2018 că nu a avut calitatea de parte în conflictul constituţional soluţionat la CCR. Kovesi a arătat că „prin decizia sa, Curtea Constituțională a hotărât revocarea din funcție, deși, nu am avut calitatea de parte în conflictul soluționat de instanța constituțională, nu am fost citată în fața Curții Constituționale și nu am avut posibilitatea de a avea cel puțin calitatea de ‘intervenientă’ pentru a exprima un punct de vedere în apărarea mea„. În plus, „decizia Curții Constituționale nu a putut fi contestată, inexistența unei căi de atac fiind stabilită de însăși motivarea Deciziei Curții Constituționale„.

Fostul procuror-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi a declarat la începutul anului că plângerea pe care a depus-o la CEDO reprezintă ”o chestiune de principiu”, precizând că nu a cerut niciun fel de despăgubiri, ci doreşte ”stoparea îngenunchierii procurorilor”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite