Acordul pe tema cerealelor ucrainene, criticat de comercianţi. Specialişti: Cerealele ar putea ajunge pe piaţa internă prin Republica Moldova

Importurile de cereale din Ucraina, criticate de fermierii români pe motiv că le scad preţurile şi îi lasă fără clienţi, ar putea deveni mai restrictive. Ministerul Agriculturii dă asigurări că a ajuns la un acord cu partea ucraineană, astfel încât doar producătorii şi procesatorii licenţiaţi să mai aducă grâne din ţara vecină şi doar pentru completarea stocurilor. Comercianţii de cereale susţin însă că iniţiativa ar putea aduce probleme logistice, iar cei mai afectaţi vor fi tot producătorii şi procesatorii.

19 Septembrie 2023, 19:11 (actualizat 19 Septembrie 2023, 20:48) Știrile TVR |

Impunerea unor restricţii la importurile de cereale din Ucraina a fost solicitată mai ales de către fermierii români, care reclamă că nu mai au piaţă de desfacere.

Preţul grâului e acum de aproape două ori mai mic decât toamna trecută. Chiar şi aşa, producătorii agricoli susţin că au dificultăţi să-şi vândă marfa, din cauza concurentei grânelor din ţara vecină.

Daniel Radu, prim-vicepreşedinte, Asociaţia Forţa Fermierilor: Cei care cumpără cereale, traderii mari, de la noi, oferă preţuri mai mici sau spun că au magaziile pline şi evită să cumpere de la fermierii români.

Ministrul Agriculturii dă asigurări că a ajuns la un acord cu partea ucraineană astfel încât importurile de cereale din ţara vecină să devină mai restrictive. Doar producătorii şi procesatorii licenţiaţi vor mai putea să aducă grâne din ţara vecină şi doar pentru completarea stocurilor.

Florin Barbu, ministrul Agriculturii: Societăţile care pot achiziţiona cereale din Ucraina nu pot fi decât fermierii români. Alţi intermediari sau traderi sau alte persoane nu vor fi autorizate pe acest lucru.

Timp de 30 de zile, până când mecanismul de licenţiere va deveni funcţional în România şi Ucraina, importurile vor fi suspendate. În aceste condiţii, fermierii au anunţat că renunţă, momentan, la protestele anunţate.

Ionel Arion, preşedintele Federaţiei Pro Agro: Suspendăm pentru 30 de zile cererile noastre. Acestea la cel mai mic semn că nu se respectă deciziile de implementare a planului pe care l-a pregătit ministerul vom reacţiona în consecinţă.

Comercianţii de cereale critică însă iniţiativa prin care nu vor mai putea să facă importuri din Ucraina.

Cezar Gheorghe, specialist în comerţul cu cereale: Sistemul în care doar procesatorii sau operatorii din zootehnie vor putea să cumpere aceste mărfuri iar este destul de ambiguu. Pentru ca ei fizic nu pot să meargă să cumpere marfă din Ucraina. (...) Au nevoie de un broker. (...) E o restricţie a comerţului.

Radu Florin, director general, companie specializată în comerţul cu cereale: Nu ştiu dacă procesatorii vor avea suport logistic atât de bun. Traderii sunt foarte bine pregătiţi din punct de vedere logistic. Nu ştiu dacă fără ajutorul lor pot să (...) cumpere foarte uşor din Ucraina.

Chiar dacă procesatorii vor putea să cumpere direct, fără intermediari, materii prime din Ucraina, pentru moment, sunt şanse mici ca preţurile la raft să scadă.

Aurel Popescu, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit şi Panificaţie: Noi avem aceleaşi cheltuieli ca şi Germania de exemplu. Şi cu energia, de multe ori chiar mai mari. Dacă reducerea costurilor este mai mare de 10% atunci sigur că piaţa te obligă. Vor vinde unii mai ieftin şi alţii vor vinde mai scump.

Specialiştii în comerţul cu cereale nu exclud însă ca unii intermediari să importe în continuare grâne din Ucraina indirect, prin Republica Moldova. Astfel, cerealele de origine ucraineană ar putea ajunge pe piaţa internă ca marfă moldovenească.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 33°C 30°C
IASI 30°C 30°C
CLUJ 28°C 28°C
CONSTANTA 26°C 26°C
CRAIOVA 32°C 28°C
BRASOV 31°C 27°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI