Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
CORESPONDENŢĂ DE LA CHIŞINĂU

Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și UE a fost ratificat la Chișinău

Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană a fost ratificat de Parlamentul de la Chişinău. Singurii care au votat împotrivă au fost trei deputaţi de la socialişti şi un comunist. Dezbaterile au durat câteva ore. Opoziţia comunistă s-a opus ratificării documentului, apreciind că Republica Moldova ar deveni ostaticul Bruxelles-ului şi îşi va pierde independenţa. Cu detalii de la Chişinău, corespondentul nostru, Vitalie Guţu.

02 Iulie 2014, 13:47 (actualizat 02 Iulie 2014, 15:54) |
$article.media.images[0].description
Republica Moldova"

ACTUALIZARE 15.00: Mii de susţinători ai integrării europene au venit în faţa Parlamentului de la Chişinău ca să asiste la ratificarea acordului de asociere cu UE. Au avut la dispoziţie două ecrane gigant pentru a urmări dezbaterile din interior, transmite corespondentul TVR Vitalie Guţu, pentru Telejurnal.

Producătorii de legume şi fructe din Republica Moldova vor avea acces liber pe piaţa Uniunii UE cu produsele lor, iar pe parcursul acestui an, comunitatea europeană oferă Chişinăului o asistenţă financiară de 100 de milioane de euro.

Nicolae Timofti, preşedintele Republicii Moldova: "De votul dumneavoastră de astăzi depinde viitorul ţării noastre. Peste ani, istoria va consemna faptul că aţi îndeplinit voinţa poporului, că aţi făcut ceea ce trebuia să faceţi".

Iurie Leancă, premierul Republicii Moldova: "Acesta este un punct serios de cotitură. Poate cel mai important de la declararea independenţei încoace. Fiindcă integrarea europeană şi doar integrarea europeană ne va asigura un viitor stabil şi prosper".

Opoziţia comunistă a criticat dur Acordul de Ascoiere, iar apoi a părăsit sala.

Vladimir Voronin, preşedintele PCRM: "Fiind ostatici ai Bruxelles-ului, guvernanţii noştri au cedat totul. Au trădat interesele ţării. După ce va fi ratificat acest acord, vom avea un singur învingător - Bruxelles-ul - şi milioane de moldoveni învinşi".

Documentul vizează o cooperare extinsă între Republica Moldova şi UE, în schimbul angajamentului că vor fi continuate reformele privind consolidarea statului de drept şi lupta anticorupţie.

După ratificarea Acordului de Asociere cu UE de către Parlamentul de la Chişinău, peste 80 % din prevederi intră în vigoare provizoriu pe 1 octombrie, iar 100% - după ce documentul va fi ratificat de legislativele celor 28 de state-membre ale UE.

Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, semnat săptămâna trecută la Bruxelles, a fost ratificat miercuri de Parlamentul de la Chișinău, relatează Moldpres, transmite Agerpres.

Negocierile dintre UE și Republica Moldova pe marginea Acordului de Asociere au fost inițiate în ianuarie 2010, iar cele privind crearea Zonei de Comerț Liber, Aprofundat și Cuprinzător au fost lansate în ianuarie 2012.

Negocierile asupra Acordului de Asociere RM-UE au fost finalizate în iulie 2013, după 15 runde de consultări, iar cele privind crearea Zonei de Comerț Liber în iunie 2013, după șapte runde de negocieri. Textul Acordului a fost parafat în cadrul Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, la 29 noiembrie 2013.

Documentul a fost adoptat cu votul a 59 de deputați din PLDM, PD, PLR, PL și al deputaților neafiliați Mihai Godea și Iurie Bolboceanu. Deputații Partidului Comuniștilor din Republica Moldova au părăsit sala de ședințe, cu excepția lui Grigore Petrenco. Acesta s-a pronunțat împotrivă, alături de trei deputați socialiști. Votul a fost nominal.

La ședință au fost prezenți președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, și premierul Iurie Leancă, dar și foștii președinți ai Republicii Moldova Mircea Snegur și Petru Lucinschi. Documentul urmează să fie ratificat și de organele legislative ale celor 28 de state membre ale UE.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 30°C 32°C
IASI 31°C 33°C
CLUJ 30°C 29°C
CONSTANTA 28°C 28°C
CRAIOVA 29°C 30°C
BRASOV 27°C 28°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 19 Iunie 2019, 04:31
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 18-06-2019
Deschidere: 8504.24
Maxim: 8559.87
Mimim: 8481.48
Variatie: 0.25%
EL
11.00
1.38%
TLV
2.29
0.22%
FP
1.01
0.5%
SNG
32.00
0.63%
BRD
12.02
0%
SNP
0.39
1.82%
TGN
366.00
0.68%
TRP
0.30
4.2%
SIF2
1.36
0.73%
TBM
0.36
0.28%
ARHIVĂ ȘTIRI