Acord politic la nivel european: 1.800 miliarde de euro pentru relansarea economiei

10 noiembrie 2020, 17:39

Parlamentul European a ajuns marți la un acord, după negocieri lungi cu Consiliul UE, privind Cadrul Financiar Multianual (MFF) 2021-2027 și resursele financiare proprii, obținând o suplimentare de 16 miliarde de euro la planul inițial, care va însemna, printre altele, și o triplare a bugetului alocat programului de sănătate la nivel european.

În total, MFF și Planul de relansare economică post-COVID, însumează peste 1.800 de miliarde de euro – bani care vor permite UE nu doar să își reclădească economia, ci și să stabilească noi baze solide și durabile pentru Acordul Verde European și Agenda Digitală. Acest acord reprezintă un succes major pentru toți cetățenii europeni, confruntați cu actuală criză a sănătății, economică și socială generată de pandemia de COVID-19.

„Vreau să mulțumesc echipei noastre de negociatori care a reușit să modifice liniile acordului cu Consiliul, din iulie, privitor la cerințele Renew Europe. În anii care urmează, impactul cumulativ al bugetului european și al planului de relansare economică va fi unul revoluționar, cu efecte tangibile pentru toți cetățenii europeni, în special pentru generația tânără care se confruntă cu provocări considerabile. Cu o viziune comună foarte clară, acest acord va face posibilă nu numai relansarea, ci și transformarea economiei noastre în jurul Acordului Verde și al Agendei Digitale. Acordul prevede un nou început pentru resursele proprii, care va permite bugetului Uniunii să fie mai puțin dependent de contribuțiile naționale, și să transfere povara rambursării datoriilor către principalii poluatori, giganții IT și alți actori care beneficiază de piața internă, dar care nu contribuie la ea în mod echitabil astăzi”, spune liderul grupului politic Renew Europe din Parlamentul European, Dacian Cioloș.

Potrivit unui comunicat USR PLUS, punctele-cheie ale noului acord sunt următoarele:

– Autonomia financiară a UE: un calendar cuprinzător pentru introducerea de noi resurse proprii, inclusiv o taxă pentru deșeurile din materiale plastice care va intra în vigoare din 2021, o taxă digitală, un mecanism de ajustare a frontierelor de carbon, veniturile de pe piața internă a carbonului până în 2023 și o taxă pe tranzacțiile financiare (FTT) care urmează să fie introdusă până cel târziu în 2026;

– Investiții suplimentare: bugetul prevăzut pentru o serie de programe UE importante, evidențiate de Consiliu, va fi majorat semnificativ prin crearea de noi mecanisme, până la valoarea de 16 miliarde de euro. Programul de Sănătate UE se va tripla, programele de cercetare și inovare se vor apropia de alocarea ambițioasă de 3% din PIB, programul „Drepturi și valori” va fi dublat, InvestEU, ERASMUS și Frontex vor fi consolidate. Acest lucru va permite Uniunii să învețe de pe urma pandemiei de COVID-19, sprijinindu-i mai bine pe profesioniștii noștri din sănătate, consolidându-și acțiunile pentru a ne apăra mai bine valorile, pentru a ne sprijini tinerii, antreprenorii și pentru a ne proteja mai bine granițele;

– Climă și biodiversitate: în concordanță cu dorința Renew Europe pentru o tranziție autentică în abordarea schimbărilor climatice, acordul asigură un angajament minim de 30% pentru cheltuielile climatice și un nou obiectiv pentru cheltuielile privind biodiversitatea, ajungând la 10% începând cu 2026.

Sursa: Mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă