Acoperișul hotelului Ciucaș, din Poiana Brașov, cuprins de flăcări; în unitate nu erau turiști

14 iunie 2017, 08:41

Pompierii militari au fost alertați în jurul orei 23.30 să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul hotelului Ciucaș din Poiana Brașov. Șase autospeciale și două autoscări s-au deplasat la fața locului, intervenția fiind dificilă deoarece incendiul s-a manifestat cu flăcări violente. S-a intervenit cu țevile de refulare și cu tunurile de stins incendii din dotarea autospecialelor si s-au format echipe de intervenție pe toate laturile hotelului, acolo unde s-a putut realiza accesul.

Flăcările au mistuit acoperișul hotelului pe o suprafață de 400 metri pătrați.

”După două ore de la declanșarea incendiului, pompierii au început să lucreze la limitarea propagării acestuia. Numărul autospecialelor s-a suplimentat astfel încât s-a intervenit cu un număr de nouă autospeciale cu apă și spumă, sașe de la ISU Brașov, una de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Râșnov, două de la ISU Covasna și trei autoscări”, a spus Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov.

Reprezentanți ai ISU și Poliției Brașov au început o anchetă pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii incendiului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite