Accidente în lanț pe autostrada Timișoara-Lugoj

10 iulie 2021, 15:51

Alarma s-a declanșat după ce șoferul unui microbuz, care circula dinspre Lugoj spre Timișoar,a a pierdut controlul volanului iar autovehiculul s-a răsturnat pe o parte. Pasagerii au căzut de pe scaune iar mulți au fost loviți de obiectele din mașină.

La locul accidentului au intervenit două autospeciale de stingere și 21 de pompieri, dar și 6 ambulanțe. În zonă a fost trimis și un elicopter SMURD.

Șoferul, în vârstă de 37 de ani, și pasagerii au fost transportați la spital.

La scurt timp, în același loc, s-a produs alt accident. Au fost implicate 3 autoturisme în care se aflau 7 oameni. Doar o persoană a fost rănită ușor și a primit îngrijiri medicale.

În urma celor două accidente, traficul rutier a fost blocat zeci de minute pe sensul de mers Deva – Arad.

 

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă