Accidentaţi mortal pe trecerile de pietoni. Aproape 60 de morţi şi sute de răniţi, în primele 9 luni ale acestui an

18 octombrie 2019, 08:32

Poliția îl prezintă pe unul dintre numeroșii români fără vină, care, deși au respectat legea, au avut de suferit. Au căzut victime unor șoferi care nu țin cont de nimic când sunt la volan.

Pietonii devin astfel „obstacole” umane, chiar dacă traversează regulamentar. De cele mai multe ori se aleg cu o sperietură zdravănă. Alteori, sunt spulberați în accidente rutiere grave.

Există, din acest punct de vedere, adevărate „drumuri ale crucilor”, locuri în care se petrec foarte multe tragedii pe șosele.

Cifrele sunt grăitoare. Numai în primele 9 luni ale acestui an, au murit pe trecerile pentru pietoni 58 de persoane. Alte câteva sute au fost grav rănite.

Pentru mulți dintre cei care au scăpat cu viață în urma accidentelor, consecințele asupra stării fizice și psihice sunt devastatoare.

Poliția Română a lansat o campanie adresată șoferilor, cărora li se cere să conștientizeze că pietonii sunt vulnerabili.

Mesajul este simplu și puternic: mașinile se repară dar oamenii, de multe ori, NU!

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă