Accident teribil în Croația: 12 oameni au murit, iar 31 au fost răniți, după ce un autocar s-a răsturnat

Un accident teribil s-a produs sâmbătă dimineață pe o autostradă din Croația. 12 oameni au murit și 32 au fost răniți după ce un autocar a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat. Victimele sunt cetățeni polonezi și mergeau spre un loc de pelerinaj din Bosnia.

06 August 2022, 14:20 (actualizat 06 August 2022, 18:57) Știrile TVR |
Accident în Croația
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Accidentul s-a produs în jurul orei 05.30, la 60 de km de Zagreb. Autocarul a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat în șanțul de la marginea drumului.

Din cei 44 de oameni aflați la bord, 11 au murit pe loc. O victimă a murit la spital. Toți cei decedați sunt cetățeni polonezi.

La fața locului au fost mobilizate 16 echipe de salvare.

Acolo s-au deplasat ministrul croat de Interne și șefa Serviciului pentru situații de urgență.

Davor Bozinovic, ministrul de Interne din Croaţia: "Ştim că autocarul este înmatriculat în localitatea Grodzisk Mazowiecki, care este lângă Varşovia. Potrivit informaţiilor noastre, acest grup mergea în pelerinaj la Medjugorje (n.r. în Bosnia-Herţegovina)."

Maja Grba-Bujevic, directorul pentru Situaţii de urgenţă: "Am primit un apel de urgenţă la ora 05:35. Prima echipă a ajuns la locul accidentului la 05:48, iar întreaga operaţiune a fost declarată ca fiind încheiată la 07:55. În acest interval, 18 pacienţi în stare critică au fost transportaţi la spitale din Zagreb."

Ministrul croat al Sănătății a mers la câteva spitale unde au fost duși răniții.

La Varșovia, Procuratura generală a demarat propria ancheta privind cauzele accidentului, deocamdată neelucidate. O echipă guvernamentală poloneză condusă de ministrul Sănătății și de vice-ministrul de Externe a plecat în Croația.

Marcin Prydacz, vice-ministrul de Externe al Poloniei: "Mai important este că alături de noi vor fi şi salvatori, şi psihologi, o întreagă echipă umanitară care să ajute partenerii croaţi în tratarea răniţilor şi a tuturor celor afectaţi. De aceea este importantă prezenţa psihologilor."

Toate victimele sunt adulți din regiunea Varșovia. Printre ei se numără 3 preoți și 6 călugărițe.

Locul de pelerinaj din Bosnia unde mergeau este foarte popular printre catolicii polonezi încă din anii '80, când se spune că acolo mai mulți copii au avut viziuni ale Fecioarei Maria.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 34°C 35°C
IASI 28°C 31°C
CLUJ 31°C 32°C
CONSTANTA 28°C 28°C
CRAIOVA 35°C 35°C
BRASOV 29°C 31°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI