Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Accident sau atentat? Avion prăbuşit în Ucraina cu 300 de oameni la bord. Poroşenko: Un act terorist

Un avion de pasageri Boeing 777 al companiei malaeziene s-a prăbuşit în Ucraina, în apropierea frontierei cu Rusia. Toţi pasagerii şi membrii echipajului au murit. Aeronava efectua o cursă de la Amsterdam la Kuala Lumpur. Potrivit unui consilier al ministrului ucrainean de Interne, aeronava ar fi fost doborâtă de o rachetă sol-aer. Aparatul care efectua cursa MH17 a zburat pentru prima oară la 17. 07. 1997, exact în urmă cu 17 ani, anunţă Telejurnalul.

17 Iulie 2014, 18:23 (actualizat 18 Iulie 2014, 01:07) |
$article.media.images[0].description
Noiimagini de la locul catastrofei/ FOTO: Reuters"
 |  GALERIE FOTO

Un avion al companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit joi după-amiază în Ucraina, lângă graniţa cu Rusia. Primele rapoarte indică faptul că nu sunt supravieţuitori, sute de cadavre şi resturi ale epavei sunt împrăştiate într-o zonă controlată de separatiştii pro-ruşi. Malaysia Airlines anunţă că a pierdut contactul cu zborul MH17 la ora 14.15 GMT. Armata ucraineană şi rebelii pro-ruşi se acuză reciproc de doborârea aparatului. Rebelii pro-ruşi au transmis că au intrat în posesia înregistrărilor de zbor şi că au de gând să le trimită la Moscova. Mai multe companii aeriene au anunţat că au deviat sau anulat zborurile pe deasupra spaţiului aerian ucrainean.

ACTUALIZARE 01.03 Au fost 154 de pasageri olandezi la bord, 27 australieni, 23 malaezieni, 11 indonezieni, 6 din Marea Britanie, 4 germani, 4 belgieni, 3 din Filipine și 1 canadian. Numărarea continuă.

ACTUALIZARE 00.58 Vicepreședintele american Joe Biden a declarat că avionul a fost doborât, "n-a fost un accident, a fost spulberat în aer", potrivit BBC.

ACTUALIZARE 00.07 Rețeaua americană ABC ​​News citează un oficial american care spune că SUA este de părere că o rachetă sol-aer a lovit avionul. Nu este clar cine a tras racheta, dacă a fost lansată din interiorul teritoriului ucrainean sau cel al Rusiei, a declarat oficialul.

ACTUALIZARE 22.57 Ministrul Titus Corlăţean a dispus activarea celulei de criză la nivelul MAE ca urmare a catastrofei aviatice din Ucraina, obiectivul prioritar constituindu-l obţinerea de informaţii certe cu privire la cetăţenia pasagerilor aflaţi la bordul avionului prăbuşit, până acum nefiind informaţii oficiale.

VIDEO
Reacția Casei Albe
ACTUALIZARE 22.30 Barack Obama, preşedintele SUA: "Este o tragedie teribilă. Încercăm să aflăm acum dacă au fost cetăţeni americani la bordul avionului. Este prima noastră prioritate. Consilierii pentru securitate naţională sunt în contact direct cu autorităţile ucrainene. SUA vor asigura toată asistenţa necesară pentru a putea determina ce s-a întâmplat şi de ce. Suntem alături de familiile îndoliate şi ne rugăm împreună cu ele".

ACTUALIZARE 22.08 Asociaţia Internaţională de Transport Aerian spune că avionul părea să zboare prin spaţiul aerian normal când s-a prăbuşit. "Pe baza informațiilor disponibile în prezent, se crede că spaţiul aerian pe care-l traversa aeronava nu a fost supus unor restricţii", a declarat Asociaţia.

VIDEO
Accident sau atentat
ACTUALIZARE 22.06 Petro Poroşenko: "Tocmai am vorbit cu premierul olandez şi mi-am exprimat condoleanţele. Din partea Ucrainei am chemat toţi profesioniştii şi experţii din Olanda ca să investigheze acest, cel mai probabil, act terorist. Vreau să atrag atenţia asupra faptului că noi nu numim ce s-a întâmplat nici accident, nici catastrofă".

Mai mult, acum 9 zile autorităţile ucrainiene au închis spaţiul aerian din sud-estul țării. Teoretic, aparatul de zbor nu ar fi trebuit să intre pe acest coridor, dar încă nu este clar dacă avionul intrase în zona restricționată. Ucrainienii spun ca nu sunt responsabili pentru această tragedie, la fel și separatiștii care dau vina pe puterea de la Kiev. Între timp, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, l-a sunat pe omologul său american Barack Obama. Au discutat și despre tragedia aviatică din Ucraina.

ACTUALIZARE 22.03 Misiunile diplomatice ale României de la Haga, Kuala Lumpur şi Kiev au iniţiat demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii de informaţii referitoare la incidentul vizând avionul "Malaysia Airlines", cât şi cu privire la posibila existenţă a unor cetăţeni români la bordul aeronavei, transmite Mediafax. Direcţia purtător de cuvânt şi comunicare a MAE a transmis joi precizări de presă cu privire la avionul aparţinând companiei "Malaysia Airlines" prăbuşit în Ucraina.

ACTUALIZARE 21.50 Preşedintele Traian Băsescu este "consternat" de tragicul eveniment petrecut joi în spaţiul aerian al Ucrainei şi cere clarificarea imediată a condiţiilor în care s-a petrecut accidentul aviatic, solicitând ca experţi UE să participe la anchetă alături de autorităţile ucrainene, transmite Mediafax.

ACTUALIZARE 21.45 Premierul Victor Ponta a declarat, joi seară, în judeţul Arad, că prăbuşirea avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines în Ucraina este o tragedie şi că în acest moment nu are nicio informaţie privind existenţa unor pasageri români la bordul aeronavei, transmite corespondentul Mediafax. "Am auzit de accidentul aviatic, ministrul Transporturilor a vorbit cu mine când eram în maşină dinspre Timişoara, o să încercăm să aflăm dacă e şi vreun cetăţean român. În acest moment nu avem niciun fel de informaţii. E o tragedie", a spus Victor Ponta.

ACTUALIZARE 21.41 Misiunile diplomatice ale României de la Haga, Kuala Lumpur şi Kiev au iniţiat demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii de informaţii referitoare la incidentul vizând avionul "Malaysia Airlines", cât şi cu privire la posibila existenţă a unor cetăţeni români la bordul aeronavei.

ACTUALIZARE 21.41 Spaţiul aerian al Ucrainei a fost închis complet, transmite un director de la Eurocontrol.

(w300) Avionul prACTUALIZARE 21.38 Jurnalistul Noah Sneider ajuns la faţa locului postează pe Twitter: "Cadavre peste tot, organe expulzate afară. Prea înspăimântător pentru a posta fotografii. Este un dezastru absolut. Pompierii sting ultimele flăcări mocnite. Totul a ars: iarba, avionul".

ACTUALIZARE 21.31 Înregistrările de zbor au fost găsite la locul accidentului, a declarat agenţiei Interfax Konstantin Knyrik, un purtător de cuvânt al rebelilor pro-ruşi. Rapoarte anterioare i-au citat pe rebeli spunând că intenţionează să trimită înregistrările de zbor la Moscova, pentru verificare.

ACTUALIZARE 21.27 Compania italiană Alitalia s-a alăturat celor care şi-au anunţat devierea zborurilor departe de estul Ucrainei. Lista mai cuprinde Lufthansa, Air France, British Airways, Aeroflot Rusiei, Turkish Airlines.

ACTUALIZARE 21.23 Preşedintele Obama spune că accidentul de avion este o "tragedie" şi că prima sa prioritate va fi să afle dacă cetăţeni americani au fost la bord. Vorbind la un eveniment din Delaware, el a declarat că SUA va oferi orice asistenţă pentru a ajuta să afle ce s-a întâmplat, transmite BBC.

(w300) ResturileACTUALIZARE 21.20 Cel puţin 4 cetăţeni francezi erau la bordul avionului, transmite ministerul francez de Externe, potrivit AFP.

ACTUALIZARE 21.17 Avionul de pasageri din Malaezia a zburat normal, fără probleme, până când a dispărut de pe radar, a declarat şeful corpului spaţiului aerian din Ucraina, spune, citat de Reuters.

(w300) Un tweet aACTUALIZARE 21.08 O informaţie în limba rusă, postată de pe un cont de Twitter utilizat de către separatiştii pro-ruşi, în care pretind că au capturat un sistem de rachete Buk sol-aer, a fost acum ştearsă, potrivit BBC Monitoring. Ucrainenii spun că avionul malaezian ar fi putut fi doborât cu o rachetă Buk, dar rebelii pro-ruşi au negat că o deţin.

ACTUALIZARE 21.03 Avionul pare să fi explodat înainte de impact, resturile sunt împrăştiate pe o arie largă în satul Grabovo, transmite AP.

(w300) NoiimaginiACTUALIZARE 20.56 Numărul de morţi este peste 300. Printre ei se numără şi 23 cetăţeni americani, potrivit unui consilier al Ministerului ucrainean de Interne, citat de Interfax.

ACTUALIZARE 20.48 Un reporter de la Associated Press ajuns la locul faptei a numărat cel puţin 22 de corpuri.

VIDEO
Pe 17.07.1997, avionul a avut primul zbor
ACTUALIZARE 20.45 Ministerul român de Externe a cerut Olandei informaţii despre posibila existenţă a unor cetăţeni români la bordul aeronavei. Şi o informaţie cu posibile semnificaţii: Aparatul care efectua cursa MH17 a zburat pentru prima oară la 17. 07. 1997, exact în urmă cu 17 ani, anunţă Telejurnalul.

ACTUALIZARE 20.44 Noul ministru al Transporturilor Liow Tiong-lai se întoarce de la Kuala Lumpur, ca să se ocupe de incidentul MH17. El a fost la Beijing unde a discutat despre dispariţia altui zbor, MH370.

ACTUALIZARE 20.38 Nici compania Aeroflot nu va mai zbura deasupra Ucrainei.

ACTUALIZARE 20.32 Primii care au ajuns la locul catastrofei sunt cei din miliţiile auto-proclamatei Republici Doneţk. Ele au raportat că au găsit mulţi morţi, inclusiv copii, potrivit lui Andrei Purgin, prim-vicepriministrul republicii autoproclamate.

(w300) O altă imACTUALIZARE 20.27 Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, spune că este vorba despre un "act terorist", transmite Interfax.

ACTUALIZARE 20.23 Departamentul de Transport al Marii Britanii şi-a anunţat toţi piloţii să evite estul Ucrainei. Zborurile sunt redirijate de controlorii de trafic.

ACTUALIZARE 20.22 Avionul a căzut în apropierea satului Grabovo, care este sub controlul armatei separatiștilor pro-ruşi. Regiunea a fost scena unor lupte crâncene în ultimele zile, potrivit AP.

ACTUALIZARE 20.21 Şi compania rusă Transaero a anunţat că va evita spaţiul aerian ucrainean.

(w300) O imagineACTUALIZARE 20.16 "Lucram pe câmp cu tractorul când am auzit un avion, apoi o bufnitură şi explozii. Am văzut avionul lovind pământul şi rupându-se în două. Era un fum negru, gros", a declarat un martor.  "De la balconul meu am văzut avionul începând să coboare de la mare înălţime şi apoi am auzit două explozii", povesteşte şi un separatist rebel. El a declarat pentru Reuters că separatiştii nu au arme care să doboare avioane de la o asemenea înălţime.

ACTUALIZARE 20.15 Şi compania aeriană germană Lufthansa a anunţat că va evita estul Ucrainei.

ACTUALIZARE 20.13 Air France a decis să evite spațiul aerian din estul Ucrainei.

ACTUALIZARE 20.08 Corespondentul RRA la Moscova, Alexandru Beleavschi, subliniază că Putin a transmis condoleanţe premierului Malaeziei.

ACTUALIZARE 20.06 Reporterul Ştirilor TVR, Adelin Petrişor, pune accent pe faptul că este foarte ciudat că s-a pierdut legătura cu piloţii aeronavei imediat după decolarea de la Amsterdam.

(w300) AÅŸa aratÄACTUALIZARE 20.00 Constantin Croitoru, fost şef al Statului Major al Forţelor Aeriene, transmite pentru Telejurnal că este posibil ca o rachetă sol-aer să fi doborât acest avion. În zonă există tehnica de apărare necesară.

ACTUALIZARE 19.58 Într-o declaraţie de presă, compania Malaysia Airlines a anunţat că a primit o notificare de la controlul traficului aerian din Ucraina că a pierdut contactul cu zborul MH17 la 14.15 GMT, la 30 km de la Tamak, aproximativ 50 km (31 mile) de la frontiera dintre Rusia și Ucraina.

ACTUALIZARE 19.55 Premierul malaezian se declară şocat de tragedia din Ucraina şi anunţă declanşarea unei anchete.

ACTUALIZARE 19.51 Kremlinul susţine că Vladimir Putin a fost cel care l-a anunţat pe Barack Obama despre avionul prăbuşit. Cei doi aveau o conversaţie telefonică planificată. Pe perioada acestei convorbiri, controlorii de trafic aerian ar fi transmis informaţii despre aeronava companiei malaeziene.

ACTUALIZARE 19.48 Eurocontrol avertizează toate companiile care au zboruri în zonă să evite estul Ucrainei.

ACTUALIZARE 19.40 Corespondentul BBC la Moscova, Oleg Boldyrev, spune că rebelii nu au echipament învechit. Este egal sau poate chiar depășește capacitățile guvernului ucrainean. El spune că au fost rapoarte care au arătat că rebelii au chiar aeronave de luptă care au zburat din Crimeea.

ACTUALIZARE 19.33 Vladimir Putin a discutat la telefon cu preşedintele Barack Obama despre dezastrul din Ucraina, transmite RIA, preluată de Reuters.

ACTUALIZARE 19.32 Potrivit Reuters, există zeci de cadavre împrăștiate în jurul epavei avionului. Agenția citează un angajat al serviciilor de urgență. Cel puțin 100 de corpuri au fost găsite la fața locului. Resturile avionului au fost împrăștiate pe o rază de până la 15 km.

ACTUALIZARE 19.29 "Avionul a fost doborât de partea ucraineană. Noi pur şi simplu nu avem sisteme de apărare aeriană de acest tip", a declarat purtătorul de cuvânt al separatiştilor, transmite Interfax.

ACTUALIZARE 19.27 Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, le-a indicat consilierilor să urmească atent situaţia din Ucraina şi să rămână în contact cu autorităţile de la Kiev, transmite Reuters.

ACTUALIZARE 19.25 Liderul separatiştilor din estul Ucrainei, Alexander Borodai, susţine că avionul a fost doborât de  forţele guvernamentale ucrainene, transmite Reuters.

ACTUALIZARE 19.20 Mohd Najib Tun Razak, primul ministru malaezian, pe Twitter: Sunt șocat de rapoartele privind prăbuşirea avionului MH. Lansăm imediat o anchetă

ACTUALIZARE 19.18 Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a declarat că este al treilea caz tragic din ultimele zile, după ce alte două aparate ale forţelor armate ucrainene au fost doborâte. "Nu excludem că acest avion să fi fost doborât şi subliniem că forţele armate ucrainene nu au efectuat tiruri care să fi atins ţinte din aer", se arată într-un comunicat al administraţiei prezidenţiale. Preşedintele a prezentat condoleanţe familiilor victimelor, transmite AFP.

ACTUALIZARE 19.16 Corespondentul Reuters transmite că resturile aeronavei ard. În jur sunt mai multe cadavre.

ACTUALIZARE 19.15 Premierul ucrainean Arseny Iaţeniuk a ordonat declanşarea unei investigaţii

ACTUALIZARE 19.05 Anton Heraşchenko, consilier al ministrului de Interne ucrainean, citat de Associated Press, confirmă că avionul a fost lovit de o rachetă la o altitudine de 10.000 m.

(w380) FotografieACTUALIZARE 19.00 Avionul zbura într-o zonă cu probleme și comunicarea cu controlorii de trafic aerian se închide în astfel de situaţii, a declarat consultantul pentru siguranța aviației Mary Schiavo, la CNN.

ACTUALIZARE 18. 52 Corespondentul Radio România la Moscova transmite că avionul a căzut la 60 de km de graniţa rusă. Un consilier al ministrului de Interne a anunţat că avionul ar fi fost doborât cu un sistem de rachete Buk. Moscova nu comentează deocamdată situaţia. Echipajele de urgenţă nu au ajuns încă la locul accidentului.

ACTUALIZARE 18.53 Malaysia Airlines a anunţat pe Twitter că ultima poziție cunoscută a fost deasupra Ucrainei.

— Malaysia Airlines (@MAS) July 17, 2014

ACTUALIZARE 18.50 Legătura cu avionul ar fi fost pierdută chiar după decolarea de la Amsterdam. Ministrul de Interne din Ucraina a anunţat că toţi cei 280 de pasageri şi cei 15 membri ai echipajului au murit, transmite Interfax.

VIDEO
Prin telefon, corespondentul Radio România la Moscova, Alexandru Beleavschi
ACTUALIZARE 18. 42 Potrivit reporterului TVR, Adelin Petrişor, după criza din Crimeea, culoarele aeriene s-au schimbat în zonă. Acum două zile, ucrainenii au pierdut acolo un avion militar. Kievul a acuzat Rusia, pentru că rebelii nu au armele necesare unui astfel de atac.

Cu siguranţă, 777 zbura la peste 10 mii de metri, subliniază Adelin Petrişor. O rachetă sol aer poate lovi o aeronavă la această altitudine.

Potrivit pilotului Cătălin Popescu. pasagerii nu ar fi avut nicio şansă de supravieţuire.

ACTUALIZARE 18.28 Zona în care s-a prăbuşit avionul este controlată de separatişti pro-ruşi. Acolo tocmai avuseseră loc lupte între militarii ucraineni şi separatişti, potrivit Interfax.

ACTUALIZARE 18.27 Cu 50 de mile înainte de a intra în spaţiul aerian al Rusiei, aeronava a început să piardă altitudine.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 24°C 27°C
IASI 23°C 26°C
CLUJ 21°C 24°C
CONSTANTA 22°C 24°C
CRAIOVA 25°C 27°C
BRASOV 20°C 23°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 25 Mai 2019, 02:51
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 24-05-2019
Deschidere: 8109.89
Maxim: 8189.13
Mimim: 8099.84
Variatie: 0.98%
TLV
2.13
2.13%
SNG
34.00
0.59%
BRD
10.82
0.37%
SNN
10.80
0.37%
SNP
0.36
2.51%
FP
0.96
0.41%
TEL
20.40
0.49%
EL
11.05
0.45%
TGN
357.00
0%
SIF5
2.08
0%
ARHIVĂ ȘTIRI