Accident rutier soldat cu patru morți în județul Galați

1 aprilie 2021, 15:10

Tragedia s-a petrecut în aceasta dimineața, pe drumul european 581, în comuna gălățeană Priponești.

TIR-ul se stricase cu o seară iînainte. Șoferul nu l-a mai putut mișca de pe marginea drumului, dar a semnalizat locul cu triunghiuri reflectorizante și cu avariile pornite.

În această dimineață, șoferul unui autoturism, în care se aflau 3 pasageri, nu l-a observat și a intrat în plin în remorca autotrenului. Toți patru au murit pe loc. Victimele erau din Vaslui și aveau vârste cuprinse între 22 și 52 de ani.

Toată noaptea, un echipaj de poliție care patrula prin zonă a verificat dacă locul unde era staționat TIR-ul este semnalizat corespunzător. Nu este clar de ce șoferul din mașină nu a observat la timp. Cel mai probabil circula cu viteză excesivă.

Polițiștii au deschis dosar penal. Acesta este cel mai grav accident rutier înregistrat în județul Galați în ultimii 3 ani.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite