Accident rutier mortal, transmis în direct pe Facebook

30 iunie 2018, 15:53

În momentul impactului, șoferul era atent la telefonul cu care transmitea live pe Facebook. Era băut și circula cu viteză când a intrat pe contrasens și a lovit frontal o mașină.

Doi oameni, șoferul nevinovat și o femeie din celălalt autoturism, au murit pe loc, iar un alt pasager a ajuns la spital. Accidentul a avut loc în apropiere de Slatina, în județul Olt. Iar mașina care a pătruns pe contrasens avea volanul pe dreapta.

Singurul care a scăpat nevătămat este șoferul vinovat, în vârstă de 36 de ani. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că şoferul vinovat s-a urcat băut la volan. Avea o alcoolemie de 0,58 mg/l în aerul expirat. În plus, bărbatul asculta muzică la maxim şi era atent la filmarea transmisă în direct pe o reţea de socializare.

Pe contul său apar imagini de pe traseu și se vede că mașina mergea șerpuit. Iar filmarea nu se încheie după impact –  se aud martori ai accidentului care încearcă să le acorde primul ajutor celor din mașini.

Polițiștii au deschis dosar penal și fac cercetări pentru omor din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite