Accident la circ. O acrobată de 19 ani a căzut de la patru metri înălțime

17 noiembrie 2019, 13:18

Coarda de susținere a cedat în timp ce acrobata făcea piruete în aer, la patru metri înălțime.

Tânăra a fost preluată imediat de un echipaj SMURD și internată la secția de ortopedie a Spitalului Județean din Timișoara.

Medicii au declarat că acrobata are ambele mâini fracturate la încheietura palmelor, are fractură de bazin, dar și un picior rupt.

Reprezentanții circului nu au vrut să facă declarații. Poliția a deschis dosar penal pentru vătămare din culpă.

Acrobata nu era asigurată cu o coardă suplimentară, iar poliția vrea acum să afle de ce.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite