Grav accident, în stațiunea Mamaia. Trei mașini s-au ciocnit, după ce unul dintre șoferi ar fi încercat o manevră periculoasă și să întoarcă mașina pe celălalt sens. În urma impactului, unul dintre automobile a fost răsturnat în afara carosabilului și proiectat într-un copac. Patru persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 21 de ani, au ajuns la spital. Una dintre ele este în stare gravă.
Era trecut de ora 22.00, când șoferul în vârstă de 21 de ani circula prin stațiunea Mamaia. La un moment dat, a intrat pe contrasens, unde a lovit o mașină și a proiectat-o într-o alta, care circula pe același sens. Impactul a fost atât de violent, încât prima mașina lovită s-a răsturnat și s-a oprit într-un pom.
Tânărul care a provocat accidentul susține că a pierdut controlul mașinii, dar polițiștii nu exclud ca acesta să fi incercat o manevră periculoasă şi interzisă.
În urma impactului puternic, toate cele trei mașini au fost distruse și 4 persoane au fost rănite. Una dintre ele, o tânără de 19 ani, pasagera șoferului care a provocat accidentul, a fost dusă la spital în stare gravă.
Șoferului care a provocat accidentul i s-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală gravă din culpă.