Accident cu răniți, provocat de un șofer de ambulanță beat, la Brașov

17 octombrie 2018, 08:01

La 0.97 sunteţi beat, cum aţi urcat la volan? Hai, doamnă, lăsaţi-mă. Aţi accidentat un pacient şi pe colega dumneavoastră asistentă! N-am accidentat pe nimeni. Au fost amândoi în maşină.”

El este şoferul de ambulanţă care a pus în pericol vieţile a doi oameni, în momentul în care a urcat la volan băut. A crezut că nu se poate întâmpla nimic, dar într-o curbă, în drum spre spitalul din Făgăraş, a pierdut controlul volanului şi s-a izbit violent de un parapet.

Impactul a fost atât de puternic încât roata dreaptă din faţă s-a desprins complet, iar cei din spate, un pacient şI o asistentă, au fost aruncaţi prin maşină.

În timp ce o altă ambulanţă îi prelua pe cei doi, şoferul a fost testat de poliţişti. O alcoolemie de 0,97 a arătat aparatul.

Conducerea Serviciului de Ambulanță Brașov spune că nu s-a mai confruntat niciodată cu un astfel de caz și nu își explică cum șoferul aflat în stare de ebrietate a ajuns să conducă ambulanța.

După ce au fost evaluaţi de medicii de la Spitalul municipal Făgăraş, pacientul și asistenta au fost transportați în stare stabilă la Spitalul Clinic de Urgență din Brașov pentru investigații amănunțite.

Şoferul ambulanței a fost reținut pentru 24 de ore și i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite