Accesul în Palatul Parlamentului și în perimetrul acestuia va fi restricţionat în perioada 29-30 noiembrie, când va avea loc reuniunea ministerială a NATO

Palatul Parlamentului
Palatul Parlamentului
16 noiembrie 2022, 16:19

Secretariatul general al Camerei Deputaţilor a informat, miercuri, Biroul permanent cu privire la o serie de măsuri impuse şi solicitate care vor fi luate în perioada în care Palatul Parlamentului va găzdui acest eveniment.

„În perioada 16-30 noiembrie, Camera Deputaţilor va găzdui pentru prima dată reuniunea formală a miniştrilor afacerilor externe a statelor membre NATO. Pentru asigurarea condiţiilor şi buna desfăşurare a acestui eveniment sunt necesare mai multe măsuri privind accesul persoanelor şi autovehiculelor în curtea/perimetrul Palatului Parlamentului precum şi accesul angajaţilor pe spaţiile destinate acestui eveniment”, se arată în informare.

În perioada 16 – 28 noiembrie accesul şi parcarea în incinta Palatului Parlamentului se vor efectua fără restricţii, conform regulamentelor şi procedurilor în vigoare.

În perioada 29 – 30 noiembrie, în zona intrării C1, parcarea şi staţionarea autovehiculelor vor fi permise doar delegaţiilor participante la evenimentul NATO, iar in zona Izvor S2 şi în zona S1 accesul şi parcarea se vor efectua fără restricţii.

Între 16 şi 28 noiembrie, accesul în incinta Palatului Parlamentului se va efectua fără restricţii.

În perioada 29 – 30 noiembrie, prin intrarea C1 accesul va fi permis exclusiv delegaţiilor participante la evenimentul NATO, iar accesul personalului Camerei Deputaţilor, Senatului sau altor instituţii ce îşi au sediul în Palatul Parlamentului se va efectua pe la intrările B3, A3I (vizite) şi S1. Pe intrarea A3S2 accesul se va face în condiţii normale, fără restricţii, în paralel cu accesul reprezentanţilor mass-media acreditaţi la evenimentul NATO.

Tot în perioada 29 – 30 noiembrie accesul în spaţiile alocate evenimentului NATO se va efectua astfel: accesul personalului Camerei Deputaţilor la nivelurile P, P1, S1 şi S2 va fi restricţionat. Oprirea ascensoarelor din zona C4 va fi permisă exclusiv la etajele P şi P1 doar participanţilor la evenimentul NATO.

„Pe perioada desfăşurării evenimentului NATO, având în vedere nivelul de securitate ridicat, accesul pe spaţii va fi restricţionat tuturor angajaţilor serviciilor Camerei Deputaţilor, Senatului şi altor instituţii cu sediul în Palatul Parlamentului. (…) În cazul urgenţelor medicale accesul echipajului SMURD se va efectua fără restricţii, conform procedurilor în vigoare”, se mai arată în documentul secretariatului general, citat de Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă