Asociația "Acasă în Banat" a stabilit unde va avea loc cea de-a treia ediție "Color the Village", acțiunea de voluntariat care își propune să redea satelor din vestul țării farmecul de altădată. În acest an vor fi renovate, în doar 3 zile, 30 de case din Ilidia, județul Caraș Severin. Localitatea se află într-o zonă frecventată de turiștii care vizitează Cheile Nerei.
Satul Ilidia a fost numit "Mica Americă". Multe familii de aici au emigrat în America la începutul secolului XX și, cu banii câștigați, au construit case deosebit de frumoase.
Aici pot fi văzute unele dintre cele mai frumoase porți din lemn din zona Oraviței, precum și așa-numitele "ferestre bârfitoare", de unde localnicii stăteau la vorbă sau spionau trecătorii.
Evenimentul "Color the Village" este programat în perioada 17-19 iunie, iar înscrierea voluntarilor începe în aprilie.
Anul trecut, acțiunea a avut loc la Racovița, în județul Timiș, și a adus laolaltă peste 300 de voluntari.