„Acasă” de Radu Ciorniciuc, documentar multipremiat și demers social. Povestea familiei cu 9 copii care a trăit 20 de ani în Delta Văcărești

29 august 2020, 12:17

Filmul spune povestea unei familii care a trăit timp de 20 de ani în sălbăticia din Delta Văcăreşti. Pe lângă film, Radu Ciorniciuc a făcut şi ceva mai puţin obişnuit când vorbim despre realizarea unui documentar: a coordonat un proiect social prin care familia Enache să aibă parte de asistenţă odată cu relocarea ei în oraş. Între 15 şi 17 septembrie documentarul va avea proiecţii chiar în Parcul Văcăreşti, unde a fost filmat.

Povestea familiei Enache, care a trăit 20 de ani în sălbăticia din Delta Văcăreşti, până când locul a căpătat statutul de zonă protejată, a fost documentată vreme de patru ani de regizorul Radu Ciorniciuc. El arată, în filmul „Acasă”, tranziţia familiei de la un trai în completă armonie cu natura la provocările mutării în oraș.

Pentru Radu Ciorniciuc, „Acasă” a însemnat trecerea de la jurnalismul independent la film. N-are studii de regie, dar are experiența documentării a nenumărate anchete de presă și reportaje, unele pentru The Guardian, Al-Jazeera, Channel 4 News sau ZDF.

Cum s-a schimbat viața celor din familia Enache după realizarea filmului? În primul rând, au o casă a lor. Vali Enache e cel mai mare dintre cei 9 frați care au crescut în Delta Văcăreștiului. După plecarea din parc, a reușit ce-și dorea cel mai mult: să învețe să scrie și să citească.

Acum Radu Ciorniciuc, pe lângă munca lui de freelancer și director de imagine pentru televiziuni din străinătate, pregătește un al doilea film despre muncitorii imigranți, povestea unui român ajuns la muncă în Italia și relația cu familia lui. O poveste cu miză personală, pentru că regizorul însuși, când era în liceu, și-a văzut mama plecând la muncă în străinătate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite