Acțiune de amploare pe litoral, pentru verificarea construcțiilor de pe plajă. Clădirile construite ilegal vor fi demolate

5 martie 2023, 21:14

Pe plajele de pe litoralul românesc există construcții ridicate fără autorizații sau care nu se încadrează în limitele stabilite prin aceste documente. Sunt cazuri în care clădirile ridicate nu au legătură cu proiectul aprobat. Unele dintre acestea se găsesc în zona dintre între Venus și Saturn.

CRISTIAN RADU, primar Mangalia: Dacă în contracte apar construcții de 60-90 mp, pe teren au 300-350 m pătrați sau mai mulți. Nu ai cum să vii cu utilitățile îngropate în nisip, nu știu cine poate autoriza așa ceva.

În Costinești, autoritățile locale au început să verifice construcțiile cu ajutorul angajaților din birourile de urbanism.

DORIN JEANU, primar Costineşti: Am delimitat cei 200 m de la țărmul mării și acum vom lua toate construcțiile să verificăm toate autorizațiile pe toată lungimea plajei.

Dacă angajații primăriilor găsesc construcții ridicate fără a respecta legea, îi vor notifica pe proprietari să le desființeze, spune prefectul din Constanța.

SILVIU COŞA, prefectul judeţului Constanţa: Ordonanța de Urgență prevede instituirea unei zone de protecție la 200 m de luciul apei în care construcțiile interzise.

Prin telefon: Paul Racoviță, director Inspectoratul de Stat în Construcții: Am început cu localităţile aflate în vecinătatea Mării Negre pentru că, cumulativ, acestea îndeplinesc condiţiile, sunt şi staţiuni turistice şi construcţîi cu destinaţie turistică şi cei 200 de metri de la linia de ţărm.

Operatorii din turism spun că regulile trebuie respectate și, în felul acesta, litoralul românesc va fi mai frumos.

În cazul în care proprietarii nu vor demola singuri construcțiile, autoritățile le vor pune la pământ în 30 de zile.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Trei vești proaste despre vacanțele de anul acesta

România a pierdut un milion de turiști străini, în ultimii patru ani