A scăzut presiunea pe spitalele COVID. La "Marius Nasta", aproape jumătate din paturile destinate pacienților infectați sunt goale

Numărul în scădere al cazurilor de coronavirus se vede și în locurile disponibile din spitale. Institutul "Marius Nasta", de exemplu, are goale aproape jumătate dintre paturile pentru cei infectați. Managerul spitalului spune că este cea mai bună situație de la începutul verii trecute.

17 Februarie 2021, 20:37 |
A scăzut presiunea pe spitalele COVID
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

La "Marius Nasta" erau azi internați 51 de pacienți, spitalul având o capacitate de 80 de paturi pentru COVID-19.

Institutul care la sfârșitul anului trecut abia făcea față numărului mare de cazuri grave, are acum la terapie intensivă 8 locuri libere.

Conducerea spitalului "Nasta" a profitat de numărul de cazuri în scădere și a dezinfectat și tirul de terapie intensivă instalat în curte de DSU, singura soluție pentru a lupta cu infecțiile nosocomiale.

Situația de la "Nasta" nu este singulară. Presiunea a fost redusă pe mai toate unitățile COVID din România.

Raed Arafat, șeful DSU: "Situaţia este mult mai bună decât a fost în noiembrie - decembrie. Acest lucru trebuie însă să nu ne facă să stăm liniştiţi că totul a trecut. Noi am avertizat, şi nu numai noi, şi pe plan internaţional se avertizează să rămânem atenţi, vigilenţi, pregătiţi şi să ne pregătim mai bine pentru că mai apar tulpinile noi, mai apar diferite situaţii şi ne trezim din nou cu o creştere."

Deși a scăpat de presiunea de la sfârșitul anului trecut, sistemul medical încă mai are foarte multe cazuri complicate. Numărul pacienților în stare foarte gravă de la ATI este peste 900, iar cazurile intermediare sunt și ele de ordinul miilor.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 11°C
IASI 5°C 12°C
CLUJ 8°C 9°C
CONSTANTA 6°C 6°C
CRAIOVA 11°C 13°C
BRASOV 5°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI