A murit senatorul UDMR Verestoy Attila

24 ianuarie 2018, 13:02

Verestoy Attila a fost singurul parlamentar aflat în funcţie succesiv în toate legislativele României de după 1990. În decembrie 2016 a candidat pe prima poziţie a listei UDMR din Harghita.

În actuala legislatură, era secretar în Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI.

Potrivit informațiilor disponibile până acum, senatorul UDMR suferea de o boală grea și se trata într-un spital din străinătate.

Cu profundă durere în suflet și regret anunțăm terecerea în neființă, la numai 63 de ani, a colegului nostru, senatorul Attila Verestóy, președintele Organizației Odorheiu Secuiesc. Attila și-a dedicat viața și întreaga activitate comunității maghiare. Odihnește-te în pace, Attila!, a fost mesajul liderului UDMR, Kelemen Hunor.

Am aflat cu tristețe vestea privind trecerea în neființă a lui Verestoy Attila! A fost unul din parlamentarii cu cea mai îndelungată activitate, un lider al UDMR care și-a pus amprenta asupra multor proiecte legislative, esențiale pentru România, dezbătute și adoptate în ultimii douăzeci de ani! Un partener de dialog și de dezbateri constructive! Dumnezeu să-l odihnească!„, a scris liderul PSD, Liviu Dragnea, pe pagina sa de Facebook.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite