A murit la un an după transplant. Medicii spun că pacientul a refuzat tratamentul postoperatoriu

6 septembrie 2019, 19:12

Potrivit Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București, tânărul în vârstă de 35 de ani ar fi refuzat, prin semnătură, să ia medicamentele care se dau în astfel de cazuri după operație și care sunt vitale.

Bărbatul primise un plămân de la un donator în vârstă de 21 de ani, din Baia Mare.

Intervenția chirurgicală la care a fost supus a fost extrem de dificilă, în condițiile în care suferea de mucoviscidoză, infecție care nu poate fi niciodată asanată total.

Ceilalți pacienți care au fost supuși transplantului sunt în stare bună și vin periodic la controalele medicilor.

Spitalul Clinic Sf. Maria se înscrie ca rată de supraviețuire a pacienților beneficiari de plămâni peste media europeană.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite