A murit gazetarul Horia Alexandrescu

Gazetarul Horia Alexandrescu a murit luni dimineaţa, la vârsta de 74 de ani.

20 Septembrie 2021, 10:47 (actualizat 20 Septembrie 2021, 10:50) |
A murit gazetarul Horia Alexandrescu

Anunţul a fost făcut de fiica lui, Anca Alexandrescu. "Tata a plecat...", a scris aceasta pe o reţea de socializare.

Horia Alexandrescu s-a născut la 9 aprilie 1947, în Bucureşti.

A absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport şi Facultatea de Ziaristică din cadrul Academiei 'Ştefan Gheorghiu'.

A debutat în presă în anul 1971, la 'Sportul'. În 1977 s-a mutat la 'Scânteia Tineretului', iar în 1989 la Secţia sport a publicaţiei 'Tineretul Liber', unde a devenit ulterior secretar general de redacţie şi redactor-şef adjunct. În 1990 a înfiinţat ziarul 'Sport Star'. În acelaşi an, alături de Adrian Sârbu şi de alţi cinci jurnalişti, a fondat cotidianul 'Curierul Naţional', fiind totodată şi directorul general al publicaţiei până în anul 1993. A pus bazele ziarului 'Cronica Română', al cărui director general a şi fost timp de opt ani (1993 - 2001). În 2001 a apărut pe piaţă cotidianul 'Independent', înfiinţat şi condus de Horia Alexandrescu.

Din 2007, timp de trei ani, a moderat emisiunea 'Cafeneaua politică' la postul de televiziune OTV. El a realizat şi moderat această emisiune şi la TVR 1, pentru care a primit premiul 'Pamfil Şeicaru' (2004). Este autorul volumelor: 'Aur olimpic românesc' (1980), 'Olimpiada 80 - Jurnal de reporter' (1982), 'Olimpiada californiană' (1985), 'Steaua, campioana Europei' (1986), 'Gruia, mister handbal' (2009), 'Athos: călător la Sfântul Munte' (2007), 'Vlase - magnific 7' (2009).

Sursa: Agerpres

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 16°C 16°C
IASI 15°C 17°C
CLUJ 12°C 12°C
CONSTANTA 13°C 14°C
CRAIOVA 14°C 14°C
BRASOV 12°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI