A murit fostul mare jucător de tenis Manolo Santana. Simona Halep: Am pierdut o legendă a tenisului și un mare om

Manolo Santana
Manolo Santana
12 decembrie 2021, 08:35

Pe numele său complet Manuel Martinez Santana, marele sportiv  s-a născut pe 10 mai 1938 și a câștigat în carieră patru turnee de Grand Slam la simplu: de două ori Roland Garros (1961 și 1964), o dată Wimbledon (1966) și o dată US Open (1965).

Spaniolul a câștigat și la dublu Roland Garros în 1963, alături de Roy Emerson. A fost căpitan al Spaniei în Cupa Davis și a obținut și medalia olimpică de aur în Mexic, în 1968.

Manolo Santana era președintele onorific al turneului Mutua Madrid Open, deținut până de curând de românul Ion Țiriac.

„Alături de Ion Tiriac, Santana a fost o parte fundamentală pentru a face ca Madrid să găzduiască unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul tenisului, turneu care în sezonul viitor va sărbători 20 de ani”, se arată în comunicatul turneului de la Madrid.

Spaniolul era un admirator al Simonei Halep și  a putut fi văzut deseori la meciurile româncei. Campioana noastră a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale: „Am pierdut o legendă a tenisului și un mare om, un om bun. Odihnește-te în pace, Manolo Santana!”

Campionul spaniol Rafael Nadal, dar și alți numeroși jucători de tenis și oameni din lumea sportului deplâng dispariția fostului mare jucător de tenis.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă