A murit creatorul faimoasei sculpturi ''Charging Bull'', simbol al Wall Street, Arturo Di Modica

Sculptorul italian Arturo Di Modica, creatorul sculpturii "Charging Bull", un important reper turistic din cartierul financiar al New York-ului şi un simbol al Wall Street, a murit vineri, la vârsta de 80 de ani, relatează presa italiană.

21 Februarie 2021, 15:55 (actualizat 21 Februarie 2021, 16:45) |
Arturo Di Modica / FOTO: Captură YouTube - SM Fine Art Gallery
Arturo Di Modica
Sculptura celebră a lui Arturo Di Modica

Arturo Di Modica s-a stins din viaţă în Vittoria, oraşul său natal din Sicilia, a precizat ziarul italian La Repubblica. Artistul se lupta de mai mulţi ani cu cancerul, iar starea sa se înrăutăţise în ultima vreme.

''Charging Bull'' a fost instalată în 1989, în apropiere de sediul Bursei de Valori din New York, la intersecţia străzilor Broad şi Wall, la două luni după mini-crash-ul pieţei de capital din 13 octombrie 1989.

Di Modica şi colaboratorii săi au instalat statuia de 3,5 tone în apropierea sediului bursei în toiul nopţii, în încercarea de a scăpa vigilenţei forţelor de ordine.

Agenţii bursieri nu au apreciat sculptura în formă de taur apărută la uşa bursei. ''Sunt foarte supărat'', a spus Di Modica la vremea respectivă, potrivit Daily News. ''Unii dintre cei care lucrează în domeniul bursei sunt extrem de geloşi şi ignoranţi''.

După puţin timp, statuia a fost mutată în locul unde se află şi astăzi, la o intersecţie de pe Broadway, în apropiere de Bowling Green.

''Charging Bull' din Bowling Green este sinonim cu oraşul New York, cu pieţele financiare, optimismul în ceea ce priveşte viitorul, puterea şi capacitatea de adaptare'', a spus Arthur Piccolo, din partea Bowling Green Association.

''Nicio sculptură din istorie nu a fost mai fotografiată şi nu a avut mai multe apariţii în media globală'', a mai pus acesta.

În ultimii ani, Di Modica lucra la o sculptură cu o înălţime de 36 de metri, reprezentând o pereche de cai din bronz - ''The Horses of the Ippari'' -, care spera că va fi instalată pe râul Ippari din Vittoria. Finalizase recent un prototip cu o înălţime de 7 metri.

Prietenii artistului din Sicilia speră să poată finaliza proiectul. Un oficial local a declarat pentru La Repubblica că Di Modica era ''un vizionar al frumuseţii - dorea să ofere oraşului Vittoria măreţia pe care o merita''.

Sursa: Agerpres

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 11°C
IASI 5°C 12°C
CLUJ 8°C 9°C
CONSTANTA 6°C 6°C
CRAIOVA 11°C 13°C
BRASOV 5°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI