A început Kurban Bayram, Sărbătoarea Sacrificiului celebrată de musulmanii din întreaga lume. Tradiții în Dobrogea
Marea Rugăciune Comună a început odată cu răsăritul soarelui. După slujbă, oamenii au mers la cimitir ca să aducă omagii celor dispăruți. Apoi şi-au vizitat rudele alături de care îşi petrec restul zilei.
Musulmanii au sacrificat berbeci, viţei sau bivoli, în prezenţa imamului, care a rostit rugăciuni speciale.
Animalele trebuie să fie sănătoase şi nu trebuie cumpărate cu bani împrumutaţi. În timpul tranşării, oasele animalului nu trebuie sfărâmate.
Carnea se împarte în trei părţi. Una pentru familie, alta pentru musafiri, iar a treia parte este dăruită femeilor văduve şi familiilor nevoiaşe.
În Dobrogea, cu ajutorul unor asociaţii de caritate, au fost distribuite aproximativ 6000 de pachete, pe lângă ceea ce au împărţit familiile mai înstărite.
Kurban Bayram durează patru zile şi este o sărbătoare care îi apropie pe musulmani.