A fost găsit trupul unui tânăr care s-ar fi înecat sâmbăta trecută în Siret

20 iulie 2022, 12:26

Un bărbat a sesizat Poliția Municipiului Tecuci că pe malul râului se află un cadavru de sex masculin. La fața locului, în urma primelor verificări, polițiștii au stabilit că persoana decedată este un tânăr de 19 ani, din comuna Nicorești.

El ar fi mers la scăldat sâmbăta trecută împreună cu alte 3 persoane. Conform declarațiilor acestora, ar fi fost luat de un curent și n-a mai reuşit să iasă la mal.

Trupul lui a fost găsit în aval de locul unde fusese la scăldat, la circa 4 km.

Poliţiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și fac cercetări pentru a stabili exact ce s-a întâmplat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite