A doua zi de audieri. Victor Costache, Bogdan Gheorghiu, Monica Anisie, Violeta Alexandru, avize negative. Lucian Bode și Ionuț Stroe, avize pozitive

4 martie 2020, 08:48

Marea surpriză a audierilor este avizul pozitiv pentru ministrul propus la Transporturi, Lucian Bode, obținut în ciuda tirului de întrebări despre autostrăzi.

A obţinut aviz pozitiv şi ministrul propus pentru portofoliul Tineretului şi sporturilor. Ionuț Stroe a anunțat că totul este pregătit pentru Euro 2020 și că nu sunt motive de îngrijorare nici pentru alte competiţii internaţionale.

Ministrul Sănătății a primit aviz negativ, dar și o recomandare medicalo-politică.

Audierea ministrului propus la Muncă, Violeta Alexandru, s-a încheiat pentru a treia oară cu un aviz negativ. Problema pensiilor a iscat discuții în contradictoriu.

Parlamentarii nu au fost impresionați nici de activitatea ministrului Educației, iar după vot a rezultat un aviz negativ.

Cinci miniștri au primit avize pozitive până acum, dar mai urmează o zi de audieri pentru cei propuși la Externe, Fonduri Europene, Economie și Interne.

__________________________________________

ACTUALIZARE. Violeta Alexandru – aviz negativ pentru portofoliul Muncii şi Protecţiei Sociale

Ministrul propus al Muncii, Violeta Alexandru, a fost audiată, miercuri, aproape două ore, la finalul cărora a primit aviz negativ din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului. Acesta a primit 11 voturi „pentru” şi 28 „împotrivă”.

Discuţiile au fost aprinse, iar aleșii s-au certat unii cu alții, şi-au tăiat microfoanele și au bătut cu pumnii în mese.

Împotriva Violetei Alexandru au votat şi Florina Presadă şi Cristian Seidler, de la USR.

ACTUALIZARE Monica Anisie, ministrul propus la Educație, a primit aviz negativ, cu 16 voturi pentru, 14 voturi împotrivă și 3 abțineri.

(w500) Monica Ani

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) şi-a propus, pentru acest an, o creștere semnificativă a cifrei de șolarizare pentru învăţământul profesional şi profesional dual, a declarat ministrul Educaţiei, miercuri, în cadrul audierilor din comisiile parlamentare de specialitate.

„Vă anunţ că am publicat pe site-ul MEC proiectul de HG care prevede cifra de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar şi universitar şi fac menţiunea că, pentru acest an, MEC şi-a propus o creştere semnificativă a nmărului de locuri pentru învăţământul profesional şi profesional dual.”

Tot ca o noutate în acest proiect de HG, Monica Anisie a anunţat că a adoptat şi cifra de şcolarizare pentru masteratul didactic – 200 de locuri repartizate pentru patru universităţi.

„Surpriza zilei, care nu mai este o surpriză, (…) este că astăzi am început şi procedura de transparentizare a tezelor de doctorat”, a mai anunţat ministrul Educaţiei.

ACTUALIZARE  Deputatul Ionuţ Stroe a primit, marţi, aviz favorabil pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului din partea Comisiilor reunite pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din Camera Deputaţilor şi Senat.

La finalul audierilor care au avut loc la Camera Deputaţilor, s-au înregistrat 22 voturi pentru, 5 împotrivă şi 1 abţinere din partea membrilor comisiilor.

(w500) IonuÈ› Str
Anterior, la 18 februarie, Ionuţ Stroe primise aviz negativ pentru funcţia de ministru în Cabinetul Ludovic Orban după 10 voturi pentru, 5 împotrivă şi 12 abţineri.

ACTUALIZARE  Aviz negativ pentru ministrul interimar al Sănătății, Victor Costache, în comisiile reunite de specialitate.

Ministrul interimar al Sănătății, Victor Costache, a declarat, miercuri, în comisiile reunite de specialitate, unde este audiat, că săptămâna viitoare ajung în țară 25 de tone de dezinfectant și sute și mii de mănuși și costume de protecție.

Victor Costache a declarat că termenul limită pentru primirea materialelor de protecție este 11 – 12 martie.

Costache a precizat că există, în România, capacitate de primire diagnostic și testare la nivel național pentru coronavirus, în centre din București, Iași, Constanța, Cluj, Timișoara și, de marți după-amiaza, la Craiova.

ACTUALIZARE  Aviz favorabil pentru Lucian Bode, ministrul propus pentru portofoliul Transporturilor, cu 22 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și 11 abțineri.

Ministrul propus pentru portofoliul Transporturilor a declarat în cadrul audierilor că Aeroportul Otopeni va avea, începând de vineri, primele cinci termoscanere de coronavirus.

Primele cinci termoscannere destinate aeroporturilor, utilizate la depistarea simptomelor noului coronavirus, vor sosi în România până la finele acestei săptămâni, a declarat, miercuri, Lucian Bode, ministrul propus pentru portofoliul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, în cadrul audierilor din comisiile reunite de specialitate din Parlament.

(w500) Lucian Bod

„Vreau să vă dau o veste bună. Compania care a câştigat licitaţia pentru livrarea celor 35 de termoscannere pentru cele 16 aeroporturi s-a angajat că primele cinci bucăţi vor sosi în România săptămâna aceasta, până vineri. Aşadar, cinci termoscannere vor fi livrate în această săptămână”, a spus Bode.

ACTUALIZARE Bogdan Gheorghiu, propus la Cultură, a primit aviz negativ cu 10 voturi împotriva numirii ca ministru, 10 „pentru” şi 5 abţineri din partea membrilor Comisiilor pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Ministrul propus al Culturii, Bogdan Gheorghiu, a afirmat, miercuri, la audierile din comisiile parlamentare reunite, că îşi propune să fie un ministru eficient, amintind că priorităţile noului său mandat au la bază identificarea de „soluţii eficiente şi sustenabile”.

„Îmi propun să devin un ministru eficient. Priorităţile noului meu mandat au la bază continuarea politicii porţilor deschise şi identificarea de soluţii eficiente şi sustenabile. Vă spun doar câteva din aceste priorităţi: eficientizarea şi reorganizarea structurii actuale a Ministerului Culturii prin modificarea HG 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii”, a spus Gheorghiu.

(w500) Bogdan Ghe

În acest sens, ministrul propus a amintit reducerea numărului de posturi de conducere, de la nouă posturi la trei, diminuarea numărului de secretari de stat de la cinci la trei, înfiinţarea în cadrul Ministerului Culturii a Compartimentului UNESCO, format în primă instanţă din două persoane, dezvoltarea Biroului pentru minorităţile naţionale, condus de Irina Cajal, includerea în organigramă a unui subsecretar de stat care va coordona proiectul „Timişoara Capitală Europeană a Culturii”.

Transpunerea în legislaţia naţională a trei directive europene privind drepturile de autor, drepturile conexe şi directiva privind audiovizualul va fi o altă prioritate a ministrului Gheorghiu.

Bogdan Gheorghiu a reamintit, printre priorităţi, acreditarea şi deschiderea Muzeului Naţional Brătianu în Vila Florica şi implementarea planului de acţiune asumat odată cu reluarea procedurilor privind înscrierea sitului Roşia Montană în lista Patrimoniului Universal UNESCO, prezentarea unui prim draft al Codului Patrimoniului, dar şi începerea demersurilor pentru reabilitarea Muzeului Mânăstirii Putna.

Referitor la Opera din Iaşi, ministrul a afirmat ca a trimis Corpul de control al Ministerului Culturii, urmând ca raportul să fie prezentat in cel mai scurt timp.

_______________________________

Miercuri sunt audiați  de la ora 10.00 Bogdan Gheorghiu, propus la Cultură, la 11.00 Lucian Bode, propus la Transporturi, la 12.00 Victor Costache, propus la Sănătate, la 13.00 Ionuţ Stroe, propus la Sport, la 14.00 Monica Anisie, propus la Educaţie, la 15.00 Violeta Alexandru, propus la Muncă.

Ultimii patru miniştri propuşi pentru Cabinetul Cîţu vor fi audiaţi mâine în comisiile parlamentare reunite.

Jumătate dintre miniștrii guvernului Cîțu audiați marți în comisiile parlamentare au primit avize favorabile. Cea de-a treia rundă de audieri din octombrie încoace a fost mult mai calmă decât precedentele. Doar ministrul propus la Finanțe, Lucian Heiuș, a fost debutant. A primit aviz negativ chiar dacă inclusiv parlamentari din opoziție s-au declarat mulțumiți de răspunsurile lui.

Dintre ceilalți – Nicolae Ciucă, Costel Alexe și Nechita Oros au primit aviz pozitiv. Cătălin Predoiu și Ion Ștefan – aviz negativ.

Calendarul audierilor de miercuri:

– ora 10.00 Bogdan Gheorghiu, propus la Cultură

– ora 11.00 Lucian Bode, propus la Transporturi

– ora 12.00 Victor Costache, propus la Sănătate

– ora 13.00 Ionuţ Stroe, propus la Sport

– ora 14.00 Monica Anisie, propus la Educaţie

– ora 15.00 Violeta Alexandru, propus la Muncă

Joi vor fi audiaţi Bogdan Aurescu, Marcel Boloş, Virgil Popescu şi Marcel Vela.

Calendarul auderilor de joi:

– ora 10.00 Bogdan Aurescu, propus la Externe

– ora 11.00 Marcel Boloş, propus la Fonduri Europene

– ora 12.00 Virgil Popescu, propus la Economie

– ora 13.00 Marcel Vela, propus la Interne.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite