A doua economie a lumii a crescut în noiembrie cu cel mai bun ritm din 2010

Economia Chinei
Economia Chinei
3 decembrie 2020, 11:34

Markit Economics a publicat joi statisticile cu privire la dinamica indicatorilor Caixin PMI (Purchasing Managers’ Index) din industria prelucrătoare și sectorul de servicii din China în noiembrie și perioada ianuarie-noiembrie 2020, arată o analiză semnată de Andrei Rădulescu, Director Analiză Macroecnomică, Banca Transilvania.

Cu un PIB nominal de 14.5 trilioane dolari în trimestrul III China este a doua economie a lumii după SUA. În 2019 PIB-ul nominal al Chinei a depășit PIB-ul nominal din Zona Euro (principalul partener economic al României).b Totodată, China a devenit cel mai important partener comercial al Uniunii Europene în 2020, detronând Statele Unite, evoluție influențată și de confruntarea comercială SUA-China.

La nivelul industriei prelucrătoare indicatorul PMI s-a majorat cu 1,3 puncte lună/lună la 54,9 puncte în noiembrie, cel mai ridicat nivel din noiembrie 2010. Se evidențiază majorarea comenzilor noi și producției (cele mai bune dinamici din ultimii 10 ani), susținută de redinamizarea comerțului internațional, dar și de creșterea cererii interne.

De asemenea, industria Chinei a generat noi locuri de muncă pentru a treia lună consecutiv în noiembrie, cu cel mai bun ritm din mai 2011.

Nu în ultimul rând, componenta perspective de evoluție pentru următoarele 12 luni s-a menținut la un nivel ridicat în noiembrie, semnalând premise de continuare a climatului favorabil din sfera industriei prelucrătoare pe termen scurt.

Producția industrială din China a crescut pentru a șaptea lună la rând în octombrie, cu un ritm anual în consolidare la 6,9% (maximul din martie 2019).

Totodată, sectorul de servicii (care reprezintă aproximativ 60% din economie) a crescut pentru a șaptea lună consecutiv în noiembrie, cu un ritm în accelerare: indicatorul PMI în urcare cu un punct lună/lună la 57,8 puncte, maximul din iunie.

Majorarea comenzilor noi cu cel mai bun ritm din aprilie 2010, creșterea locurilor de muncă cu cea mai bună dinamică din octombrie 2010 și ameliorarea componentei perspective de evoluție pentru următoarele 12 luni (la maximul din aprilie 2011) exprimă premise favorabile pentru sectorul terțiar din a doua economie a lumii în trimestrele următoare.

Prin urmare, indicatorul PMI Compozit (industria prelucrătoare și sectorul de servicii) a crescut cu un ritm lunar de 1,8 puncte la 57,5 puncte în noiembrie, cel mai ridicat nivel din martie 2010.

Astfel, în perioada ianuarie-noiembrie indicatorul PMI Compozit a înregistrat un nivel mediu de 51 puncte în scădere cu 0,7 puncte an/an. Evoluția a fost determinată de declinul indicatorului PMI din sectorul terțiar cu 1,9 puncte an/an la 50,6 puncte. Pe de altă parte, indicatorul PMI din industria prelucrătoare a urcat cu 0,6 puncte an/an la 50,9 puncte.

Conform previziunilor macroeconomice actualizate recent de OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) PIB-ul Chinei ar putea decelera de la 6,1% an/an în 2019 la 1,8% an/an în 2020, o accelerare la 8% an/an fiind posibilă în 2021.

 

 

 

sursa mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

China crește exporturile. Economia din întreaga lume se zdruncină

Analiza. Europa vs Statele Unite. Care economie este mai performantă