A. Zegrean: Suntem în prezența unui conflict juridic de natură constituțională. Problemele de politică externă, exclusiv ale președintelui

27 aprilie 2018, 14:23

În opinia lui Zegrean, ar fi mai indicat să se revină la perioada de dinainte de guvernarea Radu Vasile, când textul fundamental al ţării permitea revocarea premierului de către șeful statului.

„Nu poate să existe un efect practic, pentru că la Constituție scrie că Președintele numește Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament. Numai Parlamentul poate să revoce Guvernul”, a subliniat Zegrean.

„Aici suntem în prezența unui conflict juridic de natură constituțională. Problemele de politică externă sunt, uitați-vă în Constituție, exclusiv ale președintelui. El conduce politica externă a României , el stabilește înființarea de misiuni diplomatice”, arată fostul președinte al CCR.

„În perioada guvernării CDR, în 1996-2000, a fost problema. Atunci președintele putea revoca primul-ministru pentru că așa scria în Constituție sau, mă rog, nu exista interdicția de a-l revoca. Și-atuncea s-a introdus în Constituție textul ăsta, în revizuirea din 2003 s-a introdus textul, potrivit căruia primul ministru nu poate fi revocat de președinte. Era probabil mai bine ca președintele să poată să-l revoce, pentru că și acum, ca și atunci, președintele era omul cu cea mai înaltă autorizare electorală”, a conchis Zegrean.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite