Flori şi multă bucurie. Cei mai mici şcolari au ţinut să le sărbătorească pe învăţătoare chiar şi în condițiile actuale. Așa că, dimineaţă, cele mai multe şcoli s-au umplut de culoare şi parfum de primăvară.
A fost o zi plină de emoții și pentru cei mici, dar și pentru învățătoare și profesoare.
Într-o clasă din Colegiul Pedagogic din Constanța, elevii au făcut un pod de flori pentru învățătoarea lor.
În astfel de zile, obișnuiți să fie îmbrățișați în schimbul unei flori, copiii și, deopotrivă, cadrele didactice visează la ziua în care își vor putea exprima bucuria prin astfel de gesturi... umane și firești până acum.