Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

8 decembrie, Ziua Constituţiei. Care este istoria legii fundamentale a României

România are o „tradiţie” a deselor modificări ale Constituţiei. În peste 150 de ani, statul român a avut şapte constituţii şi 16 revizuiri ale acestora, fiecare nouă lege fundamentală reflectând schimbările din societate şi fiind inspirată din constituţiile altor state. În 8 decembrie, marcăm 26 de ani de la aprobarea prin Referendum naţional a actualei Constituţii a României.

08 Decembrie 2017, 09:36 (actualizat 08 Decembrie 2017, 10:34) |
Ziua Constituţiei
Ziua Constituţiei
Constituţia din 1866, prima realizare a Regelui Carol I
Suspendarea Constituţiei la 6 septembrie 1940
Constituţia României
Constituţia din 2003
Constituţia din 1991
Constituţia din 1965
Constituţia din 1952
Constituţia din 1923
Deschiderea Adunării Elective de către A.I.Cuza la 29 februarie 1860

Constituţia este legea fundamentală  în care sunt consemnate principiile de bază ale organizării statului şi drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor.

În România, prima Constituţie a fost adoptată în 1866, aceasta a fost modificată în 1879, ca urmare a dobândirii independenţei, iar după proclamarea Regatului în 1884, a fost din nou modificată. În 1916, s-a început o revizuire a Constituţiei care a fost finalizată în 1917, când s-a acordat votul universal.

Din 1923, România a avut o altă Constituţie şi apoi în 1938, o nouă Constituţie, care a fost suspendată între anii '40-'44, în timpul celui de-al doilea Război Mondial.

În 1948, 1952 şi 1965 au urmat alte trei Constituţii.

(w220) Constituţ

Unele revizuiri au fost de importanţă capitală, precum cea din 1884, care includea proclamarea Independenţei şi Regatul, sau cea din 1974, care instituia funcţia de preşedinte al ţării.

Actuala Constituţie a României a fost adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 şi aprobată prin Referendumul naţional în 8 decembrie 1991, cu o majoritate semnificativă: din numărul de 10.948.468 de cetăţeni care au participat la vot, 77,3% au răspuns afirmativ, 20,49% negativ, iar voturile nule au reprezentat 2,3%. Această lege fundamentală a fost revizuită în 2003.

Regulamentele organice

Prima reglementare cu astfel de tentă a fost “Proclamaţia de la Padeş către norodul omenesc” din Ţara Românească, dată de Tudor Vladimirescu la 23 ianuarie 1821. Alt act, rămas însă în stadiul de proiect de Constituţie a fost cel al “Cărvunarilor” moldoveni din 1822. Au fost şi alte reglementari, fie cuprinse în dispoziţiile unor legi, ca Regulamentul Organic, fie în acte interne, ca programele divanurilor ad-hoc, sau în proclamaţii de drepturi, cum au fost cele ale Revoluţiei de la 1848. Regulamentul Organic a fost făcut sub îndrumarea generalului rus Pavel Kiseleff şi pus în aplicare în 1831 în Ţara Românească şi în 1832 în Moldova. Regulamentul poate fi considerat o Constituţie, pentru că avea dispoziţii care priveau organizarea de stat, organizarea justiţiei, a finanţelor, a armatei. Se stabilea despărţirea activităţii legislative de cea judecătorească şi se crea un Parlament unicameral numit Obicinuita Obştească Adunare. Art. 1 al Regulamentului preciza că “domnii Moldovei şi Valahiei se vor alege de către boierii întruniţi în Adunarea Obştească Extraordinară”, iar art. 26 preciza că “domnul se orânduia pe toată viaţa lui”. El trebuia să aibă 40 de ani împliniţi, să fie din familie a cărei nobilime “să urce cel puţin până la moşul său”. Activitatea executivă aparţinea domnului, care era şeful statului. El numea în funcţii publice şi revoca pe slujbaşii statului, iar miniştrii nu puteau fi şi deputaţi. Obicinuita Obştească Adunare se alegea pe cinci ani şi avea 42 de deputaţi în Ţara Românească şi 35 în Moldova.

Deschiderea Adunării Elective de către A.I.Cuza la 29 februarie 1860

În ziua de 5 ianuarie 1859, Adunarea electivă de la Iaşi a ales ca domn al Moldovei pe candidatul partidei naţionale, Alexandru Ioan Cuza. După alegerea din Moldova, privirile întregului popor român erau aţintite spre Bucureşti. Adunarea electivă şi-a deschis lucrările la 22 ianuarie 1859. În noaptea de 23/24 ianuarie, deputaţii partidei naţionale au convocat o şedinţă la hotelul “Concordia” unde au hotărât să propună Adunării ca domn al Ţării Româneşti tot pe Alexandru Ioan Cuza.

 

(w400) Deschidere

Un alt act cu caracter constituţional a fost Statutul lui Cuza adoptat în anul 1864, la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

1866 – Constituţia lui Carol I

În martie 1866, locotenenţa domnească instaurată după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza a prezentat un proiect de Constituţie care a fost votat de Adunarea Electivă la 29 iunie 1866 şi publicată la 1 iulie 1866 în “Monitorul Oficial” nr. 142. Aceasta a fost o Constituţie modernă, influenţată de Constituţia belgiană din 1831, considerată un model pentru acele vremuri, fiind inspirată la rândul său din principiile Revoluţiei franceze din 1789. A fost cea mai longevivă Constituţie (1866-1923) şi cea mai importantă realizare a regimului lui Carol I.

Constituţia din 1866 a instituit regimul guvernului reprezentativ, al responsabilităţii ministeriale, al separării puterilor, al drepturilor cetăţeneşti, al egalităţii în faţa legilor, al libertăţii presei şi a conştiinţei, pe scurt - principiile fundamentale ale lumii moderne. Constituţia garanta proprietatea privată.

(w220) Constituţ

Constituţia preciza că statul român este regat Constituţional şi ereditar, iar Domnul era Capul Statului Român şi personifica suveranitatea naţională. Potrivit art. 92, Domnul era inviolabil, adică nu putea fi urmărit şi supus la acţiuni represive pentru nicio faptă a sa. Orice act trebuia semnat de Domn şi contrasemnat de un ministru. Corpurile Legiuitoare, Adunarea Deputaţilor şi Senatul, aveau un mandat de patru ani, iar Domnul avea dreptul să refuze sancţionarea unei legi. Domnul era Capul Puterii Armate şi putea graţia sau micşora pedepsele în materie criminală. Domnul conferea medalii şi grade militare.

Proprietatea de orice natură şi toate creanţele asupra statului erau sacre şi inviolabile. Sistemul electoral era bazat pe votul cenzitar, deputaţii se alegeau pe patru ani, iar senatorii pe opt.

Corpul electoral al Camerei Deputaţilor era împărţit în patru categorii, după criteriul averii şi al originii sociale, iar alegerile se făceau prin vot cenzitar. Marii proprietari cu un venit de la 300 de galbeni în sus făceau parte din colegiul I. Proprietarii rurali mijlocii (de la 300 la 100 galbeni) erau în colegiul II, iar comercianţii şi industriaşii cu patentă, cei care exercitau profesii liberale, ofiţerii în retragere, profesorii şi pensionarii statului faceau parte din colegiul III. Din colegiul IV făceau parte ţăranii şi muncitorii.

Corpul electoral al senatorilor era format din două colegii, cel al proprietarilor de pământ cu cel puţin 300 de galbeni, şi al doilea, al proprietarilor de imobile din oraşe şi judeţ cu un venit sub 300 de galbeni.

A fost prima Constituţie elaborată fără concurs străin şi fără aprobare externă şi a fost considerată una din cele mai democratice Constituţii din Europa.

Până în 1918, a fost revizuită de trei ori: în anii 1879, 1884 şi 1917. În 1879 a fost schimbat modul de dobândire a cetăţeniei române prin lege, modificarea din 1884 a fost motivată prin declararea Independenţei şi ridicarea României la rangul de Regat. S-au adus modificări la regimul presei, invalidarea mandatelor, constituirea biroului Senatului, dreptul la diurnă sau votarea în Adunări. Prin revizuirea din 1917, s-a hotărât exproprierea de terenuri cultivabile pentru reforma agrară şi s-a introdus un nou sistem electoral, precum şi reprezentarea proporţională.

1923 – Constituţia interbelică

După Primul Război Mondial, reîntregirea României şi după începutul reformei agrare, ţara avea nevoie şi de o nouă Constituţie. Pluralismul inaugurat în 1866 de Constituţia lui Carol I a evoluat spre democraţie în temeiul Constituţiei promulgate de Regele Ferdinand I în 1923. Constituţia a proclamat drepturile românilor şi a afirmat principiile libertăţii şi egalităţii, fără deosebire de origine etnică, de limbă, religie sau clasă socială. Libertatea individuală era garantată, nimeni nu putea fi urmărit sau percheziţionat decât în cazurile şi după formele prevăzute de legi, mandatul trebuia prezentat în maximum 24 de ore, domiciliul era inviolabil, iar art. 22 prevedea că libertatea conştiinţei este absolută. Art. 25 prevedea că “libertatea presei, care nu poate fi pusă sub regimul avertismentelor, nu poate fi confiscată, suspendată sau suprimată şi nici cenzura, nici o altă măsura excepţională nu poate fi înfiinţată”.

Constituţia din 1923 a introdus votul universal - doar militarii activi şi femeile fiind excluşi - dar nu a adus modificări esenţiale în raporturile dintre organismele statului. Regele deţinea puterea executivă, îi numea şi revoca pe miniştri, putea refuza sancţionarea legilor. Constituţia din 1923 a funcţionat 15 ani şi a fost considerată cea mai liberală Constituţie din Europa la acea vreme. Tradiţia Constituţională democratică în România a continuat până în 27 februarie 1938.

(w220) Constituţ

1938 – Constituţia lui Carol al II-lea

Constituţia a fost redactată în culisele Palatului Regal de Carol al II-lea, fiind de fapt actul prin care regele a preluat puterea supremă printr-o adevărată lovitură de stat.

Constituţia a fost votată printr-un referendum desfăşurat în 24 februarie 1938, la votul obligatoriu fiind chemaţi toţi alegătorii înscrişi în listele electorale pentru Adunarea Deputaţilor.

Prin Constituţie se instala practic un regim autoritar - dictatura regală.

Regele era „capul statului”, avea atribuţii legislative, executive şi judecătoreşti, putea dizolva Parlamentul fără a fi obligat să-l mai convoace, alegea miniştrii fără a ţine seama de partide sau majoritatea parlamentară, iar guvernul nu mai răspundea în faţa Parlamentului, ci a Regelui.

Suspendarea Constituţiei din 1940

Pe 3 septembrie, generalul Ion Antonescu a fost numit preşedinte al Consiliului de Miniştri.

Prin decretul din 8 septembrie 1940, generalul Ion Antonescu a fost învestit cu depline puteri în conducerea statului, iar Regele a primit puteri restrânse: era cap al oştirii, bătea monedă, conferea distincţii, primea şi acredita diplomaţi, amnistia şi graţia, numea primul-ministru.

1948 – Constituţia stalinistă

După abdicarea regelui Mihai la 30 decembrie 1947 şi după “câştigarea” alegerilor de către comunişti, începe regimul politic ce va dura până în 1989. Noul regim elaborează o nouă Constituţie, după modelul celei sovietice din 1936, care să consacre „cucerirea puterii în stat de către clasa muncitoare, cu ţărănimea muncitoare şi intelectualitatea legată de popor”. Constituţia din 1948 a abolit monarhia şi a instituit republica, a naţionalizat întreprinderile, iar Parlamentul a fost înlocuit cu Marea Adunare Naţională (MAN). România a primit numele de Republica Populară Română. Se desfiinţează judeţele şi se înfiinţează regiunile şi raioanele.

1952 – Constituţia naţional-comunistă

Proiectul noii Constituţii a fost adoptat de Marea Adunare Naţională în ziua de 24 septembrie 1952, cu unanimitate de voturi.

Constituţia prevedea rolul conducător al Partidului Muncitoresc Român, dezvoltarea sectorului socialist şi eliminarea treptată a elementelor exploatatoare.

În Constituţie se arăta că Republica Populară Română a luat naştere în urma „victoriei istorice a Uniunii Sovietice asupra fascismului german”. Se prevedeau drepturi cetăţeneşti.

Acestei Constituţii i s-au adus modificări în 1957 şi 1961, când prezidiul Marii Adunari Naţionale a căpătat numele de Consiliul de Stat al Republicii Populare Române. În plus, procurorul general a fost subordonat numai MAN.

(w220) Constituţ

1965 – Constituţia ceauşistă

În 1965, Partidul Muncitoresc Român îşi schimbă titulatura în Partidul Comunist Român. Pe 22 martie 1965, Plenara CC al PCR îl alege în funcţia de prim-secretar pe Nicolae Ceauşescu şi la decizia sa este elaborată o nouă Constituţie.

Proiectul, dezbătut o luna şi jumătate, a fost votat în unanimitate de MAN. Prin noua Constituţie, Republica Populară Română devine Republica Socialistă România.

A treia Constituţie comunistă înlătura teroarea poliţienească şi garanta o parte din relaţia cetaţeanului cu justiţia. Constituţia a consfinţit şi o nouă împărţire administrativ-teritorială a ţării. Pentru prima dată apare principiul folosirii doar a limbii române în justiţie, iar minorităţilor li se asigură translator.

Constituţiei din 1965 i s-au adus modificări în 1968 - privind numărul de judeţe, Consiliile populare şi rolul procuraturii, în 1969 – privind Consiliul de Stat, în 1971 s-a lărgit componenţa Biroului Permanent al Consiliului de Miniştri, iar în 1972 s-a modificat durata legislaturii Marii Adunări Naţionale.

În 1974, prin Legea nr. 1, s-a creat instituţia Preşedintelui României, pe 28 martie 1974, Nicolae Ceauşescu devenind primul preşedinte al României. Atribuțiile exercitate până atunci de Consiliul de Stat al României i-au revenit preşedintelui. În 1974 au avut loc alte modificări, definindu-se rolul Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste. În 1975, Comisia Constituţională şi Comisia Juridică au devenit una singură, iar în 1979 s-a modificat alegerea delegaţilor Marii Adunări Naţionale.

Constituţia a mai fost modificată în 29 octombrie 1986 - când au fost extinse atribuţiile puterii centrale (Preşedintia, Consiliul de stat şi MAN) şi când a fost creat postul de prim-viceprim-ministru al Consiliului de Miniştri (pentru Elena Ceauşescu). Această Constituţie a rămas valabilă până în decembrie 1989. În 1990, această Constituţie a fost modificată substanţial şi a ieşit din vigoare în anul 1991.

1991 – Constituţia postdecembristă

Potrivit Decretului-Lege 92/1990, Adunarea Deputaţilor şi Senatul s-au constituit în Adunarea Constituantă pentru adoptarea Constituţiei României. La 11 iunie 1990, a fost desemnată Comisia Constituţională - formată din 23 de parlamentari şi cinci experţi profesori universitari - condusă de profesorul Antonie Iorgovan, pentru a redacta tezele proiectului de Constituţie.

Elaborarea, dezbaterea şi adoptarea Constituţiei, inspirată din Constituţia franceză din 1958, au durat aproape un an şi jumătate.

Prevederile care au provocat cele mai aprinse discuţii s-au referit la caracterul naţional al statului român, la drepturile minorităţilor naţionale, forma de guvernământ, lipsa garantării proprietăţii (fiind preferată formula de "ocrotire" a acesteia), dreptul de proprietate asupra terenurilor ca atribut exclusiv al cetăţeanului român sau la separarea puterilor în stat.

Constituţia a fost adoptată în Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 şi a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendum naţional. În 8 decembrie 1991, din cei aproape 11 milioane de români care au participat la vot, peste 77% au spus DA noii Constituţii.

Constituţia stabileşte că România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil şi că forma de guvernământ a statului român este republica. România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, care sunt garantate. Noua Constituţie consacră principiul separării celor trei puteri - legislativă, executivă şi judecătorească - şi enunţă principiul autonomiei şi al descentralizării în administraţia publică.

După intrarea în vigoare a Constituţiei, necesitatea revizuirii ei a revenit în mod constant.

În 2003, după dezbateri generale asupra propunerilor făcute de partide, dezbateri pe articole, dezbateri generale şi medieri între cele două Camere ale Parlamentului, a rezultat un nou text al Constituţiei. Mai mult de jumătate dintre articole au suferit modificări.

La referendumul naţional din 18 şi 19 octombrie 2003, s-au prezentat la vot 55,7% dintre cei 17 milioane de cetăţeni cu drept de vot, iar 89,7% dintre participanți au votat pentru modificarea Constituţiei. Noua Constituţie a intrat în vigoare pe 29 octombrie 2003.

Principalele modificări aduse Constituţiei se referă la prelungirea mandatului preşedintelui României, de la 4 la 5 ani, la garantarea proprietăţii private, nu doar ocrotirea ei, la faptul că arestarea preventivă şi percheziţia nu vor putea fi decise decât de judecător şi nu de procuror, la competenţe diferite ale celor două Camere ale Parlamentului. Imunitatea parlamentară este limitată, minoritățile naționale au dreptul de a folosi limba maternă în administrație şi justiţie şi nu se mai stipulează caracterul obligatoriu al serviciului militar.

Tot din 2003, Constituţia mai prevede: cetăţenii străini şi apatrizii au posibilitatea de a dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor, dar numai în condiţiile rezultate din aderarea României la UE; cetățenii țărilor membre ale UE vor avea dreptul de a alege şi de a fi aleşi în scrutinul local, dacă sunt rezidenți ai localităţii respective.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN DOCUMENTARE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 26°C 27°C
IASI 29°C 27°C
CLUJ 27°C 26°C
CONSTANTA 25°C 25°C
CRAIOVA 26°C 27°C
BRASOV 24°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 23 Iulie 2018, 09:13
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 20-07-2018
Deschidere: 7863.76
Maxim: 7951.21
Mimim: 7848.11
Variatie: 0.44%
SNG
30.65
2.98%
SNP
0.31
2.27%
TLV
2.48
0.4%
TGN
325.00
0.31%
EL
9.26
0.43%
BRD
13.36
1.49%
FP
0.89
0%
SIF2
1.30
0.45%
COTE
88.00
0.11%
SIF5
2.08
0.24%
ARHIVĂ ȘTIRI