Este în plină desfășurare evacuarea oilor din nava care s-a răsturnat duminică, la scurt timp după plecarea din Portul Midia. Numai 75 dintre cele aproape 15 mii de animale au fost aduse până acum la mal. Misiunea salvatorilor este foarte grea din cauza accesului dificil la navă.
Din cauza poziției navei, accesul salvatorilor este foarte dificil, iar oile care au supraviețuit sunt scoase cu greu din navă.
De duminică până acum, pompierii au reușit să salveze numai 75 de animale. Din cauza vântului puternic, operațiunea este periculoasă.
Oile ajunse la mal sunt preluate de un agent portuar, hrănite și adăpostite temporar într-una dintre danele portului. De acolo vor pleca la o fermă din apropiere.
În Portul Midia au ajuns și reprezentanți ai unor asociații de protecție a animalelor.
Autoritățile portuare anchetează modul în care nava a fost încărcată și a plecat din Portul Midia cu destinația Arabia Saudită.
Autoritățile portuare vor putea să repună nava în poziție dreaptă, abia atunci când mare parte din marfă va fi descărcată. Însă acest lucru ar putea dura câteva luni.