75 de ani de când Rusia celebrează Victoria împotriva Germaniei naziste. În plină pandemie, a avut loc cea mai scumpă paradă militară din istoria țării

24 iunie 2020, 21:22

O nouă demonstrație de forță în condiții neobișnuite, cu măsuri sanitare excepționale, cu teste COVID zilnice pentru participanți și carantină obligatorie pentru veterani – așa a decurs parada militară din Piața Roșie – un proiect ambițios dar extrem de costisitor pentru bugetul statului rus.

Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse: Exact acum 75 de ani, trupele victorioase au defilat aici, de-a lungul zidului Kremlinului, pentru a marca sfârşitul Marelui Război pentru apărarea ţării.

Printre invitații străini s-a aflat și președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.

Au venit în mare parte șefii de stat din CSI, dar și aici au apărut surprize de ultim moment.

Președintele Kârgâzstanului se pregătea să iasă din hotel și să vină la Kremlin când s-a confirmat că două persoane din staff-ul său au fost testate pozitiv. A renunțat la paradă, iar la întoarcerea acasă întreaga delegație va intra în carantină.

S-a evitat cât mai mult posibil contactul fizic dintre participanți, jurnaliștii au fost limitați ca acces în Piață, iar festivitățile din oraș au fost anulate pentru a se evita aglomerațiile.

Presa independentă din Rusia remarcă faptul că parada a fost organizată practic doar pentru un singur spectator, și anume pentru Vladimir Putin.

Chiar dacă situația epidemiologică din Rusia nu este deloc optimistă, măsurile de relaxare au fost motivate în primul rând politic.

Acum, Kremlinul are nevoie de un electorat dispus să vină la urne.

După parada militară urmează o altă etapă importantă pentru Vladimir Putin.

Din 25 iunie rușii sunt chemați să voteze anticipat, timp de o săptămână, la un referendum de modificare a Constituției, fapt ce îi va permite liderului de la Kremlin să rămână la putere până în 2036.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite