60 de zile de criză, noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în România

26 aprilie 2020, 20:03

Un nou focar COVID-19 a apărut în judeţul Suceava. Este afectat un al doilea centru de Recuperare Neuropsihiatrică, cel de la Costâna. 35 dintre cei 103 de angajați și 68 dintre cei 154 de pacienţi sunt infectați cu noul coronavirus. Şi nu este cunoscută sursa infectării.

Persoanele internate la Costâna și confirmate cu COVID-19 au fost izolate într-un pavilion, iar angajații infectați au fost internați la Spitalul Județean din Suceava.

În centrul din Sasca Mică, peste 300 de persoane au fost infectate. Primul caz ar fi fost unul dintre bolnavii psihic rezindenți.

Între timp, la Craiova, creşte numărul jandarmilor contaminaţi cu noul coronavirus. Alţi 7 colegi ai jandarmului depistat deja cu COVID-19 sunt infectaţi. La fel şi soţia şi copilul lui.

Şi o asistentă de la Spitalul Județean de Urgență are COVID-19. Femeia a fost depistată atunci când s-a făcut testarea personalului din spital. Ea lucrează şi la o clinică privată.

Tot o asistentă este primul caz de COVID-19 la nivelul personalului medical din Spitalul Judeţean Ploieşti. Femeia a prezentat primele simptome sâmbătă dimineață, la terminarea turei. Primul test, unul rapid, a ieșit negativ, dar cel cu aparatul PCR a fost pozitiv.

Asistența este internată la spitalul CFR din Ploieşti, unde sunt tratate cazurile ușoare de COVID-19. Între timp, 45 de persoane, pacienți și cadre medicale au fost izolate şi testate.

Un prim caz de COVID-19 şi la Penitenciarul Aiud din județul Alba . Un angajat a fost confirmat pozitiv, este asimtomatic și era în autoizolare acasă încă din 7 aprilie şi nu a intrat în contact cu nimeni din penitenciar.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite